Răspunderea judecătorilor și procurorilor este prevăzută de Constituția României

Art. 52 din Constituția României, cu titlul marginal Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevede în alin. 3 că „Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.„

Această formulare a fost introdusă prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003.

În forma inițială a Constituției (din 1991) dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică era prevăzut în art. 48, iar alin. 3 avea următorul cuprins: „Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvirşite în procesele penale”.

Așadar, prin chiar Constituția României, din anul 2003,  a fost prevăzută răspunderea magistraților, care și-au îndeplinit funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, pentru erorile judiciare, indiferent de materie (civilă, penală).

Evident, modalitatea în care se realizează atragerea acestei răspunderi nu putea fi reglementată decât printr-o lege.

Legea 303/2004 privind statutul magistraților (denumire avută la adoptare) a reglementat în art. 94 această răspundere. Astfel, potrivit acestui text:

” (1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

 (2) Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

(3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală.

(4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a magistratului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

(5) Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către magistrat.

 (6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

 (7) După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin.(6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva magistratului care, cu reacredinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii.

(8) Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an.”

Această reglementare este în vigoare și în prezent, cu observația că este vorba de art. 96 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (denumirea actuală a legii), iar la alin.2 și 7 se vorbește de judecători și procurori, nu de „magistrați”.

Sub rezerva publicării oficiale a formei adoptate de Senatul României, în 19 decembrie 2017, potrivit legii de modificare, art.96 va avea următorul cuprins:

„(1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

(2) Eroarea judiciară atrage răspunderea judecătorilor și procurorilor doar în ipoteza în care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

(3) Există eroare judiciară atunci când, în înfăptuirea actului de justiție, se determină o desfășurare greșită a unei procedure judiciare și prin aceasta se produce o vătămare a drepturilor ori intereselor legitime ale unei persoane.

(4) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul, în exercitatea funcției, cu știință, prin încălcarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de Constituția României, ori normelor de drept material sau procesual, a determinat o eroare judiciară.

(5) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul, în exercitarea funcției, din culpă, nesocotește normele de drept material ori procesual, determinând o eroare judiciară.

(6) Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.

(7)Pentru repararea prejudiciului produs printr-o eroare judiciară, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice,în condițiile legii, la Tribunalul în a cărui circumscripție ăși are domiciliul sau sediul, după caz.Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de maximum un an de la  data comunicării hotărârii definitive.

(8) După ce prejudiciul cauzat de o eroare judiciară a fost  acoperit de stat, Ministerul Finanțelor Publice se întoarce în mod obligatoriu, pe cale judiciară, împotriva judecătorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciară. Competența de judecată în primă instanță aparține curții de Apel București, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind pe deplin aplicabile.

(9) Termenul de prescripție al dreptului la acțiune al statului,  prevăzut la alin. 8 este de un an , de la data când a fost achitat integral prejudiciul.

(10) Consiliul Superior al Magistraturii poate stabili condiții, termene și proceduri pentru asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor și procurorilor. Asigurarea obligatorie nu poate să întârzie, să diminueze sau să înlăture răspunderea pentru eroare judiciară determinată de rea-credință sau gravă neglijență.”

În opinia mea, nu există niciun motiv de neconstituționalitate a textului nou, în raport de dispozițiile art. 52 alin. 3 din Constituția României.