Modificări absolut necesare (I)


Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor nu interzice judecătorilor și procurorilor să fie delegați la instanțe sau parchete la care nu au dreptul să funcționeze.

În cazul judecătorilor, prin Regulament adoptat de Plenul CSM, s-a prevăzut că delegarea nu poate fi dispusă decât la o instanţă la care judecătorul are dreptul să funcţioneze (art. 10 alin. 2 din Hotărârea Plenului CSM nr. 193/2006).

Pentru procurori o dispoziție similară nu există în legislația secundară, astfel încât un procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie poate fi delegat, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, direct la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, ori un procuror cu vechime în funcție de doar 2 ani poate fi delegat la  Direcția Națională Anticorupție, deși la această direcție pot fi numiți doar procurori cu o vechime în funcție de 6 ani, delegare care poate avea loc nu numai într-o funcție de execuție, dar chiar și într-o funcție de conducere.

Cu alte cuvinte, spre deosebire de judecători, procurorii, fără să dea nici un examen de obținere a unui grad profesional superior, pot funcționa chiar la Parchetul de pe lângă ÎCCJ și obține o indemnizație corespunzătoare, ba chiar pot obține și o funcție  de conducere acolo.

Această situație nu numai că discriminează pozitiv procurorii în raport de judecători, dar nu garantează un rezultat de calitate al activității profesionale, rezultat așteptat de la   procurorii care funcționează  în parchetele ierarhic superioare sau în structurile specializate, după cum nu garantează nici că procurorul delegat se va manifesta independent în raport de persoana care l-a delegat.

Pentru aceste motive, consider că se impune introducerea unui nou alineat la art. 57 din Legea 303/2004, alin.8^2 cu următorul cuprins:

„(8^2) Delegarea judecătorilor  și procurorilor nu poate fi dispusă decât la o instanță sau la un parchet  la care au dreptul să  funcționeze.”

Totodată consider că este binevenită modificarea propusă în proiectul depus în Parlament care atribuie Secției pentru procurori din cadrul CSM dreptul de a dispune delegarea procurorilor, în locul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, similar cu reglementarea în vigoare aplicabilă judecătorilor (modificarea propusă: art. 57 alin. 7 „În interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de către Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni.”

 

 

 

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Altă întrebare


Oare doamna președintă Cristina Iulia Tarcea, președinte al ICCJ și membru de drept al CSM, a înțeles până la urmă (minutul 47:37) asupra căror proiecte a fost chemată să voteze în ședința Plenului CSM?

Este oare posibil ca vreun judecător din România să se întrebe, având un dosar în față, asupra cărei cereri trebuie să se pronunțe: „Oare asupra cererii aflate la dosar și pe baza probelor administrate în cauză sau pe baza celor scrise în ziare ori spuse la televizor?”.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Solicit public răspuns la cele două întrebări absolut legitime


Ședința Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 9 noiembrie 2017 a fost una tensionată, dar cu final previzibil, în ceea ce privește avizul proiectelor de modificare a celor trei legi ale Justiției.

Președinta UNJR, Dana Gîrbovan, care și-a exprimat opinia prin videocall asupra proiectelor și a susținut necesitatea avizării pozitive, cu amendamente,  a adresat două întrebări absolut legitime, doamnelor judecător Cristina Iulia Tarcea – președinta ICCJ și Mariana Ghena-președinta CSM.

Aceste întrebări sunt următoarele:

  1. Dacă pentru un judecător de la ICCJ împrejurarea că ar putea fi anchetat de un procuror DNA, cu vechime în funcția de procuror de doar 6 ani și grad profesional de procuror de parchet de pe lângă judecătorie, anchetă care poate conduce la suspendarea din funcție, reprezintă o garanție suficientă de independență, știut fiind că judecătorul de la ICCJ are o calificare profesională dovedită prin mai multe concursuri de promovare, iar procurorul DNA ajunge în această structură printr-un  interviu (dat în fața procurorului șef-subl.n)?
  2. Sunt sau pot fi cunoscute criteriile în baza cărora au fost numiți procurorii în cadrul Serviciului  de combatere a corupției în justiție, secție înființată în cadrul DNA,  în anul 2014?

Afirmația doamnei președinte Mariana Ghena că „respectă legea”, nu reprezintă un răspuns, pentru că întrebarea nu a fost dacă respectă legea, iar în discuție era necesitatea modificării legii, nu respectarea ei.

Nici afirmația doamnei președinte Cristina Iulia Tarcea potrivit căreia „există un deficit de personal”, nu răspunde la aceste întrebări. Dacă existența unor posturi vacante ar justifica numirea în această structură specializată a unor procurori cu cel mai de jos grad profesional și o vechime infimă în funcție, atunci de ce nu s-ar putea numi la fel și judecătorii cu grad de judecătorie la Inalta Curte de Casație și Justiție, mai ales acum când această instanță va avea de soluționat toate recursurile în cauzele civile evaluabile în bani?

Aceste întrebări nu au fost puse de o persoană care are „probleme penale”, nici de vreun politician ori de vreun ziarist de la vreo televiziune „insalubră”,  expresii folosite uneori în chiar interiorul profesiei, ci de un judecător de la o Curte de Apel, Președinte al unei asociații profesionale, fiind adresate domnelor judecător care fac parte din Consiliul Superior al Magistraturii, organism constituțional ce are rolul de a garanta independența justiției.

Pentru că  doamnele judecător nu au răspuns acestor întrebări absolut legitime, răspuns care ar fi putut contura opinia că Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma actuală, nu prezintă suficiente garanții de independență a judecătorului, solicit public răspuns la aceste întrebări!

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Nu mai pot de-atâta plagiat


Cică în concluziile unui raport de control s-ar fi copiat (plagiat) un paragraf din „lucrări de management”.
Dincolo de faptul ca nu poți pretinde că cineva este plagiator fără să indici titlul și autorul din care s-a plagiat, iar concluziile unui raport de control au valoare doar dacă sunt precedate de constatări faptice dovedite, cred că această faptă, dacă există, este infinit mai puțin gravă decât aceea prin care obții, spre exemplul pur teoretic, titlul de doctor într-un anume domeniu științific, titlu care este însoțit și de avantaje patrimoniale (spor de doctorat acordat la salariul de bază).
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Cum te poți ascunde după un slogan


Aș vrea să înțeleg, poate ne lămuresc membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de ce nu s-a votat pentru aviz pozitiv cu observații și care dispoziții din proiectul trimis spre avizare, asupra cărora s-au formulat observații, ar încalca independența Justiției?
Numirea procurorilor, în funcțiile de conducere la vârful parchetelor, de către Secția de procurori a CSM, ar încălca „independența” procurorilor?
Daca Inspecția Judiciară ar fi o instituție autonomă, s-ar încălca indepedența justiției?
Separarea celor 2 secții ale Consiliului Superior al Magistraturii, în ce priveste cariera judecătorilor și procurorilor, ar încălca independența Justiției?
Dacă promovarea judecătorilor la Inalta Curte de Casație și Justiție ar fi hotarată numai de Secția pentru judecători, aceasta ar reprezenta o încălcare a independenței Justiției?
Dacă numirea judecătorilor la Inalta Curte de Casație și Justiție s-ar face numai din rândul judecătorilor, nu și din rândul procurorilor, aceasta ar insemna o încălcare a independenței Justiției?
Dacă s-ar crea o direcție sau serviciu în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ, formată din procurori cu grad corespunzator si vechime de peste 18 ani vechime in magistratură, care să cerceteze infracțiunile comise de judecători și procurori, după modelul de succes al DNA, ar reprezenta o încălcare a independenței Justiției?
Dacă recrutarea procurorilor în cadrul DNA s-ar face prin concurs și nu prin interviu secret, din rândul procurorilor cu grad de parchet de pe lângă curtea de apel și 18 ani vechime în magistratură, aceasta ar reprezenta o încălcare a independenței Justiției?

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Decredibilizarea actului de Justiţie înfăptuit de judecători


Potrivit art. 126 alin. 1 din Constituția României  „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti  stabilite de lege”. Totodată alin. 5 al aceluiași articol prevede că „Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare”

Concluzia amară a unui articol din presa de ieri ar fi că actul de Justiţie înfăptuit de judecători este decredibilizat prin supunerea la judecata  anticipată a publicului larg.
Cum mai poate crede un cetăţean de rând că o persoană este nevinovată, aşa cum  a  hotărât judecătorul, dacă el a fost prezentat ca „vinovat” din chiar momentul chemării pentru prima dată la Parchet?

Emiterea unor comunicate de presă ample, în care sunt descrise în amănunt fapte şi situaţii prezentate ca fiind „penale”, puse în sarcina unor persoane nominalizate, deşi urmărirea penală este abia la început, iar administrarea probatoriului este departe de a se fi epuizat, scurgerea în presă a unor informaţii din dosarul aflat în fază nepublică ori prezentarea, cu aparenţă de certitudine, a unor prejudicii necalculate de vreun expert evaluator independent, stârnesc un val de discuţii şi emoţii în societate, dar şi luări de poziţie ale unor persoane cu funcţii importante în  Stat, care întăresc convingerea publicului asupra vinovăţiei celui cercetat.

Discuţiile, dezbaterile şi luările de poziţie din presa scrisă, televizată sau on-line, ori în cea de pe conturile de socializare ajung adesea la concluzia că nici nu trebuie vreo dovadă de vinovăţie şi nici nu e nevoie ca fapta să poată fi încadrată într-o dispoziţie din legea penală, vinovăţia rezultă implicit din apartenenţa la o anumită regiune geografică, categorie socială, profesională ori politică. Cât despre cei care îndrăznesc să afirme că ar trebui respectată prezumția de nevinovăție, sunt catalogați imediat drept: complici, simpatizanți ai categoriei din care face parte acuzatul sau infractori încă nedovediți („se simt cu musca pe căciulă”).

Toate acestea nu dau nicio şansă celui acuzat la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, deși art. 23 alin. 11 din Constituția României prevede expres că „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este  considerată nevinovată”,  dar nici judecătorului, care pronunţă o hotărâre de achitare, de a i se respecta cu adevărat hotărârea.

Persoana achitată rămâne cu eticheta stigmatizantă de „penal”, iar judecătorul care pronunţă o hotărâre de achitare devine la rândul său subiectul suspiciunii publicului larg.

În aceste condiţii pare legitimă întrebarea: România, aşa cum arată ea astăzi, o ţară în care prezumția de nevinovăție a rămas o simplă sintagmă teoretică, înlocuită în fapt cu prezumția de vinovăție, iar mitingurile şi discursul public nu promovează necesitatea apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale,  ci restrângerea acestora, poate fi considerată un stat de drept?

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Guvernul vinde blana ursului din pădure


 

La plecarea în concediu (pentru 3 săptămâni) aveam speranța legitimă, întemeiată pe legea în vigoare, că după o viață petrecută în instanță, inclusiv în we și în vacanța judecătorească,  voi beneficia de pensia de serviciu, la împlinirea celor 25 de ani vechime în magistratură.

La nici două săptămâni mai târziu, constat cu profundă dezamăgire că Guvernul Tudose intenționează să își bată joc de mine și de colegii mei, modificând atât condițiile de acordare a pensiei de serviciu cât și cuantumul acesteia.

Când am intrat în magistratură, în 1998,  Legea 92/1992 privind organizarea judecătorească prevedea pentru magistrați o serie de garanții de independență, inclusiv din punct de vedere material.

Garanțiile de independență materială au fost rând pe rând reduse sau eliminate de guvernările trecute.

Astfel o  parte din sporuri au fost eliminate iar orele suplimentare nu a fost plătite niciodată, nici măcar pentru judecătorii din penal care stau până târziu în noapte, ori sâmbăta și duminica, pentru soluționarea cererilor de măsuri preventive și încuviințarea unor acte de urmărire penală.

Dreptul la  asistență medicală gratuită, medicamente și orteze a devenit unul cu plata contribuției la asigurările de sănătate,  cu decontarea costului acestora prin bunăvoința Ministerului Justiției, după luni de zile de la depunerea cererii de decontare.

Soții și copii minori în întreținere nu mai beneficiază de această așa-zisă gratuitate.

Dreptul la decontarea a 12 călătorii dus – întors s-a redus la 6 și apoi la 3.

Niciun magistrat nu a beneficiat vreodată de „asigurare realizată din fonduri bugetare, pentru viaţă, sănătate şi bunuri, în limita veniturilor pentru 15 ani de activitate”.

Indemnizația acordată  la pensionare sau la eliberarea din funcție din motive neimputabile, după 20 de ani de magistratură, a fost eliminată.

Casa de credit pentru magistrați nu a fost înființată niciodată. Sprijinul tinerilor magistrați pentru achiyiționarea unei locuințe proprietate personală în localitatea în care îți desfășoară activitatea nu s-a materializat niciodată.

De ani de zile niciun magistrat nu a mai fost decorat cu medalia „Meritul judiciar”, chiar fără vreun beneficiu material, ca distincție pur simbolică cum este reglementată în prezent în Legea 303/2004.

Guvernul Tudose pare hotărât să-mi ia și acest drept, mie și colegilor mei formați ca magistrați după 1989, deși de această pensie au beneficiat și beneficiază magistrați intrați în magistratură în regimul trecut.

Susținerile guvernamentale, că persoanele care se vor pensiona după intrarea în vigoare a OUG privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor vor beneficia practic de același nivel al pensiei ca și pensiile în plată, deoarece baza de calcul va fi mai mare urmare a  majorărilor salariale prevăzute de la 1 ianuarie 2018, nu au nici un suport real.

Guvernul Tudose vinde blana ursului din pădure. Dacă Guvernul a ajuns acum, în august 2017, la concluzia că bugetul de stat nu va putea suporta actualizarea pensiilor în plată cu indemnizațiile persoanelor în activitate, cine mai crede că bugetul României va suporta majorarea tuturor salariilor bugetarilor cu 25 % de la 1 ianuarie 2018, concomitent cu reducerea impozitului pe venit la 10 %?

Să nu ne amăgim!  Pensiile de serviciu vor fi reduse drastic pentru magistrații care vor ieși la pensie după 15 septembrie 2017, data preconizată a intrării în vigoare a OUG, iar salariile nu vor fi majorate prea curând.

Dacă s-ar fi dorit corectarea anomaliei obținerii unei pensii mai mari decât veniturile nete din activitate, era suficientă doar o singură dispoziție de modificare a legislației în vigoare, respectiv introducerea unui nou alineat la art. 82 din Legea 303/2004, cu următorul conținut:  „Cuantumul pensiei de serviciu nu poate depăși venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării” .

Dincolo de faptul că Guvernul Tudose nesocotește speranța legitimă a unui magistrat, cu vechime considerabilă, la obținerea unei pensii de serviciu prevăzută de lege din chiar prima zi de carieră, pentru care a muncit an de an tot mai mult, fără we și concediu de odihnă, această măsură absurdă va conduce la bulversarea instanțelor și parchetelor, în special a Tribunalelor, instanțele cele mai aglomerate din România.

Un judecător de Tribunal va trebui să intre cu sute de dosare în ședințele de judecată, pentru a acoperi golul creat prin pensionarea intempestivă a colegilor care îndeplineau condițiile de pensionare, dar optaseră să mai rămână în activitate, și doar o minte încâlcită poate aprecia că această măsură va duce la menținerea calității actului de justitie, că  „Justitia la secundă” (atât va avea judecătorul să studieze dosarele) va fi un mare câștig al statului democratic, iar justitiabilii vor avea dreptul la un proces echitabil in realitate, nu scris doar in Constituție și lege!

 

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu