Dovada de curaj


Un comunicat semnat de unii dintre Președintii de Curți de Apel ne anunță că au o solicitare.

Numai că acestei solicitări îi lipsește un element esențial: nu are destinatar!

Este o „solicitare” care nu se adreseaza nimănui, e facută așa, de ochii lumii și dacă ar fi înregistrată la vreo instanță, pentru că nu are pârât, trebuie regularizată, apoi anulată, dacă reclamanții, președinți de curți de apel, nu indică numele pârâtului. Bineînțeles, „cu drept de reexaminare”.

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

Ce fel de om este judecătorul Lăcrămioara Axinte (II)?


Am să continui cu penalul pentru că a fost prima mea dragoste, dar și pentru că un cititor al articolului s-a întrebat ce părere au candidații despre unele citate celebre referitoare la justiție.

Omul Lăcrămioara Axinte este omul care, fiindu-i repartizat un dosar în care  inculpatul, fără antecedente penale, persoană fără adăpost, ce își ducea zilele cerșind într-un tren personal sau în satele din apropierea haltelor CFR,  cu mai multe internări într-un spital de boli cronice pentru un retard cognitiv mediu, inculpat care nu a fost de găsit în timpul judecății, deși s-a emis mandat de aducere, a avut îndoieli cu privire la vinovăția inculpatului, trimis în judecată pentru două infracțiuni de furt calificat, comise într-un sat în care fusese văzut cerșind, deși la urmărirea penală exista o declarație de recunoaștere, însă prea elaborată pentru o persoană cu retard psihic, precum și un proces-verbal de reconstituire, dar nu au fost găsite amprente la locul faptelor.

 Pentru a-și spulbera îndoielile, judecătorul a solicitat mai multe relații de la Spitalele de boli cronice din zonă, ba chiar și copii după caietul de însemnări ale asistenților medicali la predarea turelor, îndoială care nu a fost înlăturată pentru că, în ce privește una dintre fapte, inculpatul figura la data săvârșirii faptei internat în spital (e drept că ar fi putut părăsi spitalul fără acord medical, cum se întâmplase și altă dată),  iar în caietul asistenților medicali nu se menționase lipsa inculpatului, astfel încât, făcând aplicarea principiului in dubio pro reo, judecătorul a dispus achitarea, pe temeiul că faptele nu au fost săvârșite de inculpat (art. 10 lit.c din  CPP).

În mâinile judecătorului ar fi putut sta și o hotărâre de condamnare cu suspendare, soluție absolut confortabilă în condițiile în care procurorul ar fi fost multumit că s-a obținut o condamnare, iar inculpatul n-ar fi făcut apel, pentru că, nefiind de găsit, comunicarea hotărârii s-ar fi făcut la sediul Consiliului local de la locul săvârșirii faptei.

Judecătorul însă nu are un drept discreționar asupra inculpatului sau altor părți din dosar, el este obligat să respecte legea, iar principiul potrivit căruia orice persoană este considerată nevinovată, până până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, este, în opinia mea, alături de cele ale supremației legii,  separației puterilor în stat și de libertatea de exprimare, unul dintre cei mai importanți piloni ai unui stat democratic.

O hotărâre  de condamnare, în condițiile în care judecătorul avea dubii serioase asupra vinovăției incupatului, dincolo de nelegalitatea vădită, ar fi putut însemna și bulgărele de zăpadă care să antreneze condamnări ulterioare mult mai probabile, pentru că situația inculpatului ar fi devenit cu totul alta, din persoană fără antecedente penale s-ar fi transformat într-o persoană cu antecedente penale.

Cred cu tărie în principiile statului de drept, cred în libertatea de exprimare pe care ne-am câștigat-o cu prețul atâtor vieți în Revoluția din 1989, cred că prezumția de nevinovăție trebuie respectată în primul rând de  procuror și de judecător, dar și de membrii celorlalte puteri în stat, de politicieni în general, de presă dar și de publicul larg.

 

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

Ce fel de om este judecătorul Lăcrămioara Axinte? (I)


Un coleg afirmă, pe bună dreptate,  într-o postare publicată pe site-ul juridice.ro,  că  votul pentru alegerile CSM ar trebui dat pentru candidatul-om.

Am să încerc, sarcină ingrată pentru că, nu-i aşa, trebuie să mă autocaracterizez şi voi putea fi acuzată de subiectivism, să aduc în atenţia colegilor, dar şi a oricui este interesat de aceste alegeri, câteva întâmplări, gânduri şi răspunsurile la cele 10 întrebări puse de colegul meu.

Omul Lăcrămioara Axinte este judecătorul care, într-o cauză penală având ca obiect ucidere din culpă, prin 2004 sau 2005, cu greu a reuşit să-şi stăpânească emoţiile şi lacrimile audiind martorii propuşi de părţile civile, care relatau drama unei familii ce şi-a pierdut în accident băieţelul de vreo 5 anişori, apropiată de vârsta de atunci a fiului meu, iar mama băieţelului a rămas infirmă pentru tot restul vieţii şi n-a aflat despre moarte decât mult mai târziu, pentru că fiind în stare gravă la spital, nu i s-a putut aduce la cunoştinţă o asemenea veste, dar care a condamnat inculpatul în vârstă de vreo 22 de ani, care a fost prezent la fiecare termen de judecată şi era vizibil marcat de urmările faptei sale (s-a angajat în depăşire într-o curbă fără vizibilitate şi, încercând să revină pe sensul de mers, pentru a evita ciocnirea frontală cu autovehicului care circula din sensul opus a intrat cu roţile din dreapta pe acostament, apoi încercând să redreseze direcţia a răsturnat microbuzul ce transporta persoane), la o pedeapsă de 3 sau 4 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, impunându-i ca obligaţie, pe toată durata termenului de încercare, să nu conducă pe drumurile publice vreun autovehicul, gândindu-mă că pedeapsa cu executare în regim de detenţie ar putea să distrugă definitiv şi viaţa inculpatului, că aceasta nu le va aduce înapoi băieţelul părinţilor şi nici posibilitatea mamei,rămasă în scaun cu rotile,  de a merge pe picioare, iar împrejurarea că va rămâne fără permis de conducere o perioadă mai mare, îl va face să reflecteze la consecinţa nesăbuinţei sale.

Acum două veri, întorcându-mă de la Iaşi, urcând în microbuz, am avut impresia că îl cunosc de undeva pe conducătorul auto. Pentru că stăteam la două rânduri distanţă, în spatele şoferului, am auzit o conversaţie pe care  o avea cu unul dintre călătorii aflaţi pe primul rând de la uşă, în care îi spunea, printre altele,  că are copii si ca i-a fost foarte greu, din punct de vedere financiar, în perioada cât nu a avut dreptul să conducă. Dintr-o dată mi-am dat seama de unde îl cunosc pe şofer, era chiar inculpatul despre care am povestit mai sus. Este posibil să mă fi recunoscut şi el, poate de aceea a făcut referire la perioada cât nu a avut dreptul să conducă.

Eram mama unui băieţel de vârstă apropiată cu aceea a băieţelului mort în accident,  dar cred că acest lucru nu m-a împiedicat să fiu cât se poate de obiectivă când am aplicat pedeapsa inculpatului şi, nu-mi amintesc exact, dar cred că nici daunele morale acordate tatălui, de asemeni vătămat în accident, sau mamei rămase infirme, nu au fost exagerate.

Cred cu tărie în a doua şansă şi mă bucur că viata inculpatului, deşi mai grea din punct de vedere financiar, nu a fost distrusă definitiv.

Posted in arestare, judecator, Justitie | Lasă un comentariu

De ce s-a prăbușit încrederea românilor în Justiție?


         O știre de presă titrează că, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Comisia europeană in perioada 21-31 mai 2016,  increderea românilor in Justitie si sistemul judiciar a scăzut cu 13 % față de anul 2015, mai precis, aproximativ  60%  dintre intervievați  au declarat că au tendința de a nu avea incredere in Justiția din Romania.

                Explicațiile acestei scăderi, în contextul special din România,  în care, potrivit altor sondaje de opinie interne, DNA-ul pare să se bucure de o încredere foarte mare, este cel puțin ciudată.

         Cu toate acestea, fără să punem  la îndoială veridicitatea informației și nici  seriozitatea realizării Eurobarometrului,  cred ca am putea, obiectiv privind rezultatul, să identificăm cel puțin câteva cauze.

  1. Campania mediatică agresivă practicată de D.N.A.

         În condițiile în care presa este anunțată despre dosarele de urmărire penală instrumentate de DNA, suspectii sunt reținuți și prezentați judecătorului cu propunere de arestare preventivă,  după ce sunt plimbați în catușe în fața camerelor de luat vederi ale televiziunilor, iar uneori propunerile sunt respinse fără a se lua față de suspect nici o altă măsură preventivă, ori după o perioadă de arestare preventivă nu se mai întamplă nimic în dosarul prezentat cu mare pompă, ori prejudiciul,  inițial prezentat în comunicatul de presă, este in mod drastic diminuat în rechizitoriu  sau persoane arestate preventiv sunt ulterior achitate definitiv, in mod  firesc cetățenii  vor declara că mai degrabă  nu au încredere in justiție și sistemul judiciar.

        Dacă DNA ar urmări în principal strângerea probelor  necesare pentru aflarea adevarului în dosarele pe care le instrumentează și  respectarea drepturilor procesuale ale persoanelor cercetate, în loc să urmărească inocularea în opinia publică a ideii că persoanele cercetate  sunt vinovate, inainte de se fi pronunțat împotriva acestora o hotărâre definitivă de condamnare,   o eventuala achitare nu ar mai fi atat de pregnant considerată ca un eșec al DNA sau  ca o eroare a instanțelor.

  1. Lipsa de voință a CSM de a sesiza Inspecția judiciară cu verificarea cazurilor prezentate in media drept încălcări flagrante ale normelor de procedură, în special cele referitoare la dreptul părților la apărare sau de nerespectare a  interdicțiilor și incompatibilităților, precum si incapacitatea acestuia de a sancționa aceste încălcări.

        Actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a fost preocupat de un act judiciar de calitate, fie el realizat de procurori, fie de judecători, ci  doar de limitarea dreptului de exprimare al politicienilor și  de „apărarea reputației  și independenței sistemului judiciar”, demers fără absolut niciun rezultat practic, din moment ce încrederea cetățenilor in justiție si sistemul judiciar a scăzut atât de mult.

  1. Dubla măsură a Ministrului justiției, Raluca Prună, în ce privește numirile la vârful DNA și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, confirmată, în mod regretabil,  ca fiind corectă  de Consiliul Superior al Magistraturii.

        Consider că reinvestirea “automată” la șefia DNA a doamnei procuror Laura Codruța Kovesi, în condițiile în care aceasta a mai deținut anterior și două mandate de procuror general al PICCJ, fără a da posibilitate și altor procurori să-și depună candidatura, a adus deservicii majore atât în interiorul siistemului, dar și în ce privește încrederea publicului în procurori. Dacă în România există doar un singur procuror suficient de profesionist care să poată fi numit într-o funcție de conducere, atunci cum poate cetățeanul de rând să mai aibă încredere că dosarul de urmărire penală, în care figurează ca parte, va fi soluționat cu profesionalism de un alt procuror.

        Așa se  explică și de ce aproape toată lumea, nemulțumită de vreun funcționar  sau de vreo instituție a statului, declară vehement că va face plângere la DNA, ca și când nu ar mai exista și alte căi legale sau  alte structuri de parchet în România.

  1. Numirea la Curtea Constituțională a fostei Președinte a ICCJ consider că a contribuit de asemenea, într-o anumită măsură, la scăderea încrederii în justiție.

         Această numire a fost  percepută ca o recompensă   pentru declarația publică prin care asigura procurorii DNA că este partenerul lor de nădejde, cel puțin nepotrivită pentru orice judecător care trebuie să fie imparțial, dar și pentru declarațiile prin care și-a exprimat, adesea, părerea despre inițiativele legislative ale Guvernului sau proiectele de legi inițiate de Parlament, deși un judecător în funcție este chemat să aplice legea, atribuția de legiferare aparținând unei alte puteri în stat, sau cele referitoare la  decizia cetatenilor de a vota la alegerile locale primari care au dosare penale .

  1. Condamnarea definitivă a unor judecatori pentru luare de mită, confirmându-se astfel părerea că, uneori, Justitia, în loc să fie independentă și imparțială, este “cointeresată”, consider că a contribuit de asemenea la scăderea increderii.
  1. Urmărirea penală a procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, arestarea preventivă și trimiterea în judecată a procurorului șef DIICOT, arestarea preventivă a unui procuror din DNA care a instrumentat în trecut un dosar prezentat, atât de media dar și de DNA, ca un mare success al luptei împotriva corupției, cred că au fost în măsură să zdruncine serios încrederea în sistemul de justiție românesc, deși ar fi putut să reprezinte și un semnal că sistemul începe să se curețe din interior.
  1. Existența unor disfuncționalități între poliția judiciară specializată în combaterea criminalității organizate și procurorii din structura DIICOT, nerezolvată prompt și optim de fosta conducere (cazul Traian Berbeceanu), ar putea fi o altă cauză.
  1. Confirmarea de către Curtea Constituțională că supravegherea tehnică a unei persoane de către alte organe specializate ale statului, înafară de procurori, organe de cercetare penală sau lucrători specializați din cadrul poliției, încalcă prevederile constituționale referitoare la statul de drept.
  1. Dezamăgirea justițiabililor, dar și a avocaților, că intrarea in vigoare a noilor coduri nu a schimbat aproape nimic in “mersul justitiei”: luni in șir de asteptare până la fixarea primului de termen de judecată, listele de ședințe cu zeci de dosare și cateva ore de așteptare până la strigarea cauzei, uneori câteva luni până la   comunicarea hotărârii (în materie civilă) sau o mulțime de articole neconstituționale (în materie penală).

        Fostul ministru al Justitiei Cătălin Predoiu a prezentat noul Cod de procedură civilă  ca o “oportunitate pentru accelerarea judecatilor, simplificarea procedurilor, unificarea jurisprudentei si reducerea costurilor proceselor, pentru justitiabili si pentru stat “, dar absolut niciunul dintre aceste deziderate nu a fost realizat.

        Cel puțin în ce privește costurile pentru stat, acestea cred că au crescut considerabil prin introducerea etapei scrise, prealabile fixării primului termen de judecată, dar și prin comunicarea hotărârilor definitive.

        În ce privește cercetarea procesului civil în camera de consiliu, aplicarea acestor noi dispoziții a fost prorogată succesiv, astfel încât, nici la 3 ani de la intrarea în vigoare a Noului cod de procedură civilă,  nu se aplică și nu au nici o șansă de aplicare nici în viitorul apropiat, din lipsa infrastructurii necesare.

        Numărul ridicat de cauze pe care le are de soluționat un judecător face imposibilă și citarea părților la o anumită oră, ori soluționarea cauzelor într-o perioadă de timp mai scurtă sau respectarea termenelor de redactare a hotărârilor.

        De asemenea, deși în noul Cod de procedură penală s-a introdus, cu valoare de principiu,  separarea funcțiilor judiciare, din cauza numărului mic de judecători, funcțiile judiciare sunt exercitate de un singur judecător, care, într-o cauză îndeplinește funcția de judecător de drepturi și libertăți, într-altă cauză este judecător de cameră preliminară, iar în altele este  judecătorul fondului.

        Prin urmare, lipsa specializării judecătorilor pentru o anumită funcție judiciară este de natură să afecteze calitatea hotărârilor penale, expunând părțile unui risc de eroare judiciară, cu consecința firească a scăderii încrederii în Justiție.

        În concluzie, scăderea încrederii cetățenilor români în Justiția și sistemului judiciar din România consider că are cauze multiple, cele mai multe ținând de chiar interiorul sistemului.

Posted in Uncategorized | Un comentariu

4 întrebări de actualitate


  1. Pentru ce fel de „vânat” se folosește arma AK?
  2. Legea română permite ca o persoană fizică să dețină o asemenea armă?
  3. Domnul H.D. face parte dintr-un grup de divertisment?
  4. Odată cu publicarea pe Sky news a reportajului cu pricina, unui serviciu important din România i s-au tăiat comunicațiie?
Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

Când albul e prezentat ca negru


Am fost intrebată care este explicația contradicției dintre două instituții importante din România, în ce privește credibilitatea acordată declarațiilor unei persoane.

Am spus că nu pot da eu raspunsul la această întrebare, dar cred că pot totuși să  încerc să ofer o posibilă explicație.

Când ți s-a prezentat, printr-o publicitate agresivă a dosarelor de urmărire penală, că profesorii, medicii, judecătorii, avocații,  șefii de instituții importante, miniștrii, primarii, consilierii județeni or locali, parlamentarii, polițiștii, profesorii universitari, oamenii de afaceri sunt personaje negative, extrem de periculoase, căci cum altfel ar fi din moment ce se cere arestarea lor preventivă, chiar și pentru fapte petrecute în urmă cu un deceniu,  este firesc ca și tu, cetățeanul Iohannis, să nu mai poți înțelege corect care sunt personajele pozitive.

Dacă este de rușine să fii profesor, medic, judecător, avocat, șef de instituție bugetară, ministru, primar, consilier județean, parlamentar, polițist, om de afaceri, pentru că, nu-i așa,  te afli de partea greșită a baricadei, te afli în tabăra băieților răi, din start, fără nici un drept de apel, atunci cred că se ridică o altă întrebare: cine va duce România mai departe, în ce fel de țară vor trăi copiii noștri?

 

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu

Se impun clarificari


Un „nene”, care mi s-a adresat intr-un mesaj cu „tanti”, imi cere sa fac dovada ca parchetul ar cere arestarea preventiva doar pe baza unui denunt facut de o persoana condamnata definitiv.

In primul rand, eu nu am afirmat acest lucru, am pus o intrebare referitoare la declaratia Presedintelui Romaniei, conform careia o persoana cercetata penal nu ar avea credibilitate.

In al doilea rand, daca urmare a unui denunt facut de o persoana condamnata penal se constituie un dosar penal, in care se administreaza probe si, pe baza acestora, se solicita arestarea preventiva a unei persoane fara antecedente penale, inseamna ca parchetul a dat credibilitate denuntului si a cercetat realitatea faptelor denuntate.

Cred insa ca, in loc sa mi se ceara mie dovezi despre realitatea informatiilor de presa, mai degraba „nenea” ar trebui sa fie interesat daca este real ce se sugereaza in articolul de mai jos, prin afirmatia:”Cand ajungi dupa gratii, de exemplu, diferenta dintre regimul inchis si cel semideschis este nepretuita.

A sugera intr-un articol de presa ca o persoana, condamnata la inchisoare cu executare in regim de detentie, ar obtine avantaje in ce priveste regimul de executare al pedepsei daca face denunturi, mi se pare grav si ar trebui clarificat imediat de institutiile implicate.

http://m.ziare.com/bogdan-olteanu/sov-intareste-statul-ce-golanasi-isi-mai-fac-bagajul-1430881-font1

Posted in Uncategorized | Lasă un comentariu