Cazul persoanei lipsite de libertate Carmen Bejan – control detaliat cu lipsuri majore

Intr-o informare  de presa din data de 24 mai 2012 http://www.just.ro/Sections/Comunicate/Comunicatemai2012/24mai2012v7/tabid/2150/Default.aspx

Ministerul Justitiei anunta ca proaspatul Ministru al Justitiei, Titus Corlatean, a dispus efectuarea  unui control detaliat cu privire la modul de aplicare a regimului de detenţie, respectiv acordarea drepturilor la vizită, inclusiv vizita conjugală, pachete, alimentaţie şi asistenţă medicală (consultaţii medicale, tratamente, evaluări periodice în sistemul penitenciar şi în reţeaua sanitară publică). privind  persoana lipsita de libertate Carmen Satran (fosta Bejan).

Astazi Ministerul Justitiei a dat publicitatii rezultatele controlului, http://www.just.ro/Sections/Comunicate/Comunicatemai2012/31mai2012/tabid/2155/Default.aspx

control care nu a raspuns intrebarii firesti: cum de a ajuns insarcinata Carmen Bejan, daca la momentul arestarii preventive era necasatorita si nu avea prin urmare drept la vizite conjugale, iar casatoria cu o alta persoana lipsita de libertate a avut loc cu putin timp inainte de a naste? http://stirileprotv.ro/stiri/social/carmen-bejan-se-va-casatori-cu-tatal-copilului-ei-au-stabilit-si-care-va-fi-numele-fetitei.html

Ramane fara raspuns si o alta intrebare:  pe ce baza i s-a aprobat  “eliberarea” medicamentului Ciprofloxacin?

Nu s-a stabilit nici cum a fost posibil ca dupa ce “s-a descoperit sarcina”, in luna octombrie 2011 (comunicatul nu indica varsta sarcinii la momentul “descoperirii”), desi a fost consultata in mai multe randuri de medicii penitenciarului cat de  medici din cadrul  de la spitalului clinic  de urgenta Arad, detinutei sa nu i se recomande efectuarea unei ecografii?

Cum a fost posibil ca, la cele 5 ecografii facute in perioada ianuarie -aprilie 2012, sa nu fie descoperita  nici o malformatie a fatului?

A beneficiat cu adevarat persoana lipsita de libertate de asistenta medicala, asa cum prevede Legea privind executarea pedepselor?

Acestea sunt intrebari esentiale dupa parerea mea si au ramas fara raspuns.

Sper ca Ministrul Justitiei sa constate ca acest raport nu este atat de detaliat dupa cum a cerut domnia sa  si sa dispuna completarea acestuia.

Asteptarile sistemului judiciar de la noul Ministru desemnat

Caderea guvernului Ungureanu si cu el “vesnicul” ministru al justitiei, Catalin Marian Predoiu, ministru pe care mare parte a celor ce lucreaza in sistemul judiciar nu    l-au agreat, sentiment impartasit reciproc, se pare, ne face sa ne punem intrebarea: Ce asteptari avem noi, judecatorii, procurorii si personalul auxiliar din justitie, de la noul ministru desemnat, daca Guvernul Ponta va fi votat in Parlamentul Romaniei?

Cred ca cea mai mare asteptare este aceea a revizuirii schemelor de personal, insuficiente fata de volumul urias de dosare inregistrate pe rolul instantelor si parchetelor dinRomania. In mod cert, revizuirea schemelor de personal va ramane fara efect daca nu va fi insotita de concursul Consiliului Superior al Magistraturii, singurul organism cu atributii in recrutarea magistratilor.

Noul ministru va trebui sa accepte ca o justitie de calitate  si intr-un termen rezonabil nu poate fi facuta decat cu un numar semnificativ mai mare  de judecatori si procurori.

Parlamentul Romaniei a adoptat patru noi coduri, dintre care doar Codul Civil a intrat in vigoare. Sistemul judiciar nu este pregatit, cu numarul actual de judecatori, procurori si grefieri, pentru aplicarea  celorlalte coduri, nici macar a celui de procedura civila, preconizat a deveni aplicabil la 01.09.2012.

Studiul de impact, platit cu bani grei de fostul Ministru al Justitiei, dar facut dupa ce codurile au fost adoptate,  au relevat necesitatea majorarii schemelor de personal dar si necesitatea alocarii unor sume uriase de bani pentru infrastructura necesara intrarii in vigoare a acestor coduri.

Aplicarea noilor coduri, in lipsa personalului necesar si a infrastructurii corespunzatoare va pune carul inaintea boilor, asa cum a facut ministrul Predoiu, trimitand in Parlament proiectele celor patru coduri fara a se fi intocmit intai studiul de impact, iar rezultatul va fi unul contrar asteptarii populatiei, o justitie la fel de intarziata si de o calitate mult mai proasta.

Pentru a-l convinge pe noul Ministru despre necesitatea adecvarii schemelor de personal, l-as intreba daca, in calitate de justitiabil,  domniei sale i-ar cadea bine sa stie ca dosarul in care este parte, in recurs, este studiat de  fiecare dintre cei trei judecatori ai completului doar  15 minute ori cel mult 30 de minute, iar de judecatorul fondului a fost studiat poate chiar mai putin. 15 minute si apoi gata “vine”  hotararea irevocabila.  15 minute si destinul unui om se poate schimba pentru totdeauna. Ar vrea noul Ministru sa aiba parte de o asemenea justitie?

O alta asteptare este aceea ca Puterea executiva sa nu mai intervina in actul de justitie. Este inacceptabil pentru un stat de drept ca o hotarare judecatoreasca sa poata fi executata silit doar cand vrea Puterea executiva. Orice om de buna credinta dinRomania intelege ca atat Statul roman, cat si alte tari ale lumii traverseaza o grava criza economica. Acesta imprejurare  nu da dreptul executivului sa intervina nelimitat in actul de justitie. O amanare la plata, prin intermediul instantelor judecatoresti, asa cum este in prezent reglementata prin O.G. nr. 22/2002 este  singura compatibila cu statul de drept.

Domnule Ministru, lasati judecatorii sa aprecieze, de la caz la caz,  daca se impune amanarea la plata si pentru un termen rezonabil a obligatiilor Statului fata de orice creditor, nu numai fata de salariati!

O alta asteptare, ce se leaga in mod direct de persoana Ministrului desemnat, este aceea de a fi consecvent propriilor declaratii, in ce priveste modificarile legislative recente in domeniul raspunderii magistratilor.

Domnule Ministru veti avea ocazia sa indreptati erorile vechiului ministru, ori macar sa nu uzati, pe perioada cat veti detine acest portofoliu, de prerogativa de titular al actiunii disciplinare.

Despre sistemul judiciar si bunul simt

Situatia generala din instantele si parchetele din Romania este foarte departe de a fi ideala.

Mai adaug ca   noi, judecatorii, procurorii si personalul auxiliar, suntem tratati de catre  diriguitorii sistemului de justitie cel putin cu indiferenta daca nu cu dispret si, in lumea aceasta plina de nesimtire, noua ni se cere sa dam exemplu de bun simt, calcand peste principii de drept.

Ma intreb insa de ce, din acelasi bun simt, nu s-a propus modificarea reglementarii privind pensiile speciale astfel  incat doar judecatorii si procurorii care au indeplinit efectiv aceasta functie timp de 25 de ani, cu excluderea perioadelor cat a fost detasati in locuri caldute, sa beneficieze de aceasta pensie?

Este de bun simt ca cel ce a stat detasat 12 ani din 25, poate chiar in alte ministere decat cel al Justitiei,  si mai are vreo 10 ani lucrati intr-un consiliu local, sa beneficieze de pensie de serviciu?

Este de bun simt ca asimilatii sa beneficieze de pensie de serviciu? Plimba 3 hartii  25 de ani si gata, vor avea o pensie egala cu a judecatorului care a avut in maini  mii de destine umane, cu judecatorul care a fost obligat, an de an, sa solutioneze tot mai multe dosare, sa aplice o legislatie  in permanenta modificare si chiar absolut incoerenta, cu judecatorul care, fara a primi nici un leu in plus la salariu, a lucrat mai mult de 8 ore pe zi si  in week-end, cu judecatorul care a fost chemat de-acasa noaptea pentru a solutiona o propunere de arestare preventiva, lasandu-si copii in grija vecinilor?

Este de bun simt ca indemnizatia neta a procurorului, subordonat ierarhic ministrului justitiei,  care face propunerea de arestare preventiva a unui inculpat acuzat de coruptie sa fie dubla fata de cea a judecatorului, independent de data aceasta, care solutioneaza propunerea procurorului printr-o hotarare judecatoreasca?

Este de bun simt ca pensia unui fost judecator sa fie mai mare decat indemnizatia neta obtinuta de un judecator in functie?

Nu uitati ca pentru o ucidere din culpa, chiar daca s-ar retine si culpa concurenta a victimei, un judecator sau procuror este demis din functie. Alti functionari ai statului pot ramane bine merci in functie.

Pot sa-mi atrag antipatii nenumarate, eu spun ceea ce cred, ca aceste propuneri, pe care majoritatea le numesc “de bun simt”, sunt pur propagandistice, nu vor avea nici un efect benefic asupra sistemului, evident nici asupra judecatorilor cinstiti, care, chipurile, vor fi “aparati”.

Si poate sunt eu nesimtita, dar nu mi se pare nici macar de bun simt ca o intreaga activitate de 25 de ani sa fie prezumata ca fiind corupta sau necorespunzatoare din punct de vedere disciplinar doar pentru ca la un moment dat din aceasta cariera s-a calcat pe bec.

Si judecatorul care a fost condamnat pentru o infractiune de coruptie va putea fi reabilitat, iar reabilitarea inlatura orice decaderi si interdictii, astfel incat are dreptul de a participa din nou la examenul de admitere in magistratura.

Noi, cei fara prihana, il vom anatemiza pentru totdeauna, ii vom respinge candidatura, chiar daca este reabilitat, pe motiv de bun simt?

Sub umbrela “bunului simt” putem face orice?

Sunt convinsa ca multi dintre cetatenii acestei tari ar putea caracteriza “de bun simt” ceea ce a declarat un om politic zilele trecute, cum ca judecatorii care amana dosarele de mare coruptie, aflate la ICCJ, trebuie dati imediat afara.

Vom propune legiferarea unei asemenea masuri “de bun simt”?

Si bunul simt are o limita, dupa parerea mea, sau, poate mai corect spus, ceea ce astazi este de bun simt s-ar putea ca maine sa nu mai fie.

Punct de vedere asupra Propunerii făcute de Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul judecător Horaţiu Dumbravă, de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM

Propunerea de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, prin introducerea unui nou articol, art. 83² este neconstituţională, fiind încălcate dispoziţiile  art. 16 alin.1 şi art. 44 alin.8 din Constituţia României

Excluderea judecătorilor şi procurorilor care au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu infracţiunile de corupţie, săvârşită cu intenţie, ca şi a judecătorilor şi procurorilor  pentru care a fost stabilită sancţiunea excluderii din magistratură, de la dreptul de a beneficia de pensia de serviciu este neconstituţională, fiind încălcat principiul egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin.1 din Constituţia României.

Prin aceste dispoziţii se instituie o discriminare între judecători şi procurori, pe de o parte  şi celelalte categorii arătate în art. 82 alin.1, respectiv: magistraţi asistenţi de la ICCJ, personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, foşti judecători şi procurori financiari şi consilieri de la Curtea de Conturi, pe de altă parte, care vor beneficia de pensie de serviciu, chiar în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni sau în cazul aplicării sancţiunii disciplinare a  excluderii din profesie.

Art. 83² alin.3 reintroduce o pedeapsă penală complimentară, abrogată încă de la adoptarea Constituţiei României din 1991, respectiv aceea a   confiscării parţiale a averii.

Obligaţia de a restitui diferenţa dintre pensia prevăzută de art. 82 sau de art. 83¹, încasată până la data rămânerii definitive de condamnare  şi pensia  din sistemul public reprezintă o confiscare parţială a averii şi este contrară dispoziţiilor art. 44 alin.8 din Constituţia României.

Introducerea unei asemenea pedepse complimentare, doar pentru judecătorii şi procurorii care au fost condamnaţi pentru o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, o infracţiune de corupţie, o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie sau o infracţiune în legătură cu infracţiunile de corupţie, săvârşită cu intenţie, nu şi pentru celelalte categorii  care beneficiază de pensie de serviciu, potrivit art. 82 alin.1 din Legea 303/2004 (magistraţi asistenţi de la ICCJ, personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, foşti judecători şi procurori financiari şi consilieri de la Curtea de Conturi)  sau alte categorii de funcţionari, reprezintă  o încălcare a principiului egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin.1 din Constituţia României.

Legislaţia penală actuală, respectiv Codul Penal şi Legea 78/2000 orivind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, prevede ca măsuri de siguranţă confiscarea banilor, valorilor sau oricăror bunuri care au făcut obiectul acestor infracţiuni, iar în cazul în care nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

Totodată, Legea 78/2000 cuprinde dispoziţii de agravare a pedepselor prevăzute de Codul penal, în cazul în care aceste infracţiunile de corupţie sunt săvârşite de magistraţi.

În ce priveşte sancţiunea de a restitui    diferenţa dintre pensia prevăzută de art. 82 sau de art. 83¹, încasată până la data rămânerii irevocabile  a hotărârii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară,   şi pensia  din sistemul public, reprezintă  de asemenea o confiscare parţială a averii, care nu are corespondent nici măcar în legislaţia comunistă. Până şi Legea 18/1968 privind controlul provenienţei unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobândite licit prevedea, în art. 2, că: „Valoarea bunurilor a carei provenienţa nu se justifica este supusă unui impozit de 80%.”

Ori, în cazul de faţă, prin modificările propuse de Preşedintele CSM se intenţioneaza introducerea unei sancţiuni civile (?) care este în realitate o confiscare parţială a averii, fără a se fi probat caracterul ilicit al acesteia, contrar disp. art. 41 alin.8  din Constituţia României  care prevede că “Averea dobândită licit nu poate fi confiscată.”

Judecător Lăcrămioara Axinte

Tribunalul Botoşani

Despre amanarea repetata, prin ordonante de urgenta sau legi, a posibilitatii de a executa silit unele hotarari judecatoresti si respectarea Constitutiei Romaniei

Executarea silita a unora dintre  hotararile judecatoresti, pronuntate de instantele din Romania, a fost amanata de puterea executiva pentru prima data, dupa cunostinta mea, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 75/2008, care privea doar pe cele obtinute de personalul din sistemul justitiei, si apoi continuata si extinsa la intreg personalul din sistemul bugetar prin: OUG. nr. 71/2009, OUG nr. 18/2010, OUG nr. 45/2010 si OUG nr. 113/2010.

Daca, in prima ordonanta in discutie, imposibilitatea  legala a executarii silite a unor hotarari judecatoresti se limita la 18 luni de la data intrarii in vigoare, urmatoarele ordonante au extins-o succesiv,  executarea silita integrala a tuturor hotararilor judecatoresti privind drepturi salariale obtinute de personalul bugetar devenind  imposibila pana in anul 2014.

Recenta decizie a Comisiei Buget, finante,  banci, din cadrul Camerei Deputatilor, de a adopta unele amendamente, propuse de Comisia juridica a aceleiasi Camere, decizie care, daca va fi imbratisata de Plenul Camerei Deputatilor, va face si mai indepartata speranta creditorilor de a obtine realizarea concreta a drepturilor obtinute prin hotarari judecatoresti,  cred ca readuce in actualitate compatibilitatea acestor dispozitii legale cu Constitutia Romaniei.

I. Raportand dispozitiile  din Ordonantele de Urgenta in discutie, ca si amendamentele propuse de Comisia juridica a Camerei Deputatilor, la dispozitiile art. 1 alin. 4 din Constitutie, care prevad  ca: “Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislative, executive si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale”, se constata ca Guvernul Romaniei (si, se pare, in curand chiar Parlamentul) intervine in actul de justitie, stabilind, prin ordonante de urgenta sau legi, daca si cand pot fi executate silit unele dintre hotararile judecatoresti.

In considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 188 din 2 martie 2010, prin care au fost respinse obiectiile de neconstitutionalitate privind OUG nr. 71/2009, s-a
retinut ca nu ar exista nici o imixtiune in actul de justitie, intrucat: “Guvernul
nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, le recunoaşte şi
îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat” si ca “nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoreşti”.

In realitate, insa, Guvernul si-a incalcat “angajamentul ferm” de a executa hotararile judecatoresti, asa cum s-a prevazut in OUG. Nr. 71/2009, respectiv ca:

“  a) în anul 2010 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2011 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2012 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu”, din hotararile judecatoresti devenite executorii pana la 31 decembrie 2009.

Dupa ce Decizia Curtii Constitutionale a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei (la data de 14.04.2010), iar   considerentele acesteia au ajuns la cunostinta publicului si trebuiau cunoscute si de Guvernul Romaniei,  la data de 19 mai 2010, a adoptat o alta ordonanta de urgenta, OUG nr. 45/2010,  modificand art. 1 din OUG nr. 71/2009 si  stabilind ca plata  hotararilor judecatoresti devenite executorii pana la 31 decembrie 2009 se va face dupa un alt calendar, respectiv:

“a) în anul 2012 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu”.

In prezent, Parlamentul Romaniei, prin Legea de aprobare a OUG nr. 71/2009, intentioneaza sa modifice din nou “angajamentul ferm” luat de Guvernul Romaniei, prin OUG. Nr.71/2009,  ducand in derizoriu plata acestor drepturi,
respectiv:

a) in anul 2012 se plateste 5% (ce nu acopera nici macar indexarea cu indicele preturilor de consum, care a fost intre ian.2010 si pana in august 2011 de 108,33%);

b) în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu,

c) în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu,

d) în anul 2015 plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu,

e)      în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu”

Aceasta noua amanare echivaleaza, in fapt,  cu lipsirea unor hotarari judecatoresti de efecte, atata timp cat  cel care a obtinut recunoasterea unui  drept in fata unei instante judecatoresti nu-si poate valorifica dreptul pe calea executarii silite.     

In eventualitatea sesizarii cu o obiectie  de neconstitutionalitate  a legii de
aprobare a OUG. nr. 71/2009,  sau cu o exceptie de neconstitutionalitate a OUG. Nr. 45/2010, va decide Curtea Constitutionala ca legea sau ordonanta nu incalca principiul separatiei puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constitutia Romaniei?

II.  Raportand prevederile din Ordonantele de Urgenta in discutie, ca si amendamentele propuse de Comisia juridica,  la dispozitiile  art. 16 alin.1 si 2 din Constitutia Romaniei, care consacra principiul egalitatii in drepturi, se constata ca  prin acestea se instituie o dubla discriminare intre cetatenii acestei tari.

Pe de o parte, discriminarea se instituie intre creditorii   salariati sau fosti salariati ai institutiilor statului ce detin hotarari judecatoresti prin care au obtinut drepturi natura
salariala,  creditori care nu-si pot valorifica aceste aceste drepturi prin executare silita asupra institutiilor statului  si creditorii care au obtinut prin hotarari judecatoresti recunoasterea unor drepturi de alta natura, care au dreptul de a cere executarea silita
contra institutiilor statului, cum ar fi: restituirea unor taxe incasate cu
incalcarea legislatiei comunitare, plata unor prestatii efectuate in baza unor
contracte, etc.

Pe de alta parte, se instituie o discriminare intre creditorii posesori ai altor titluri executorii, cum ar fi: acte notariale, contracte de asistenta juridica incheiate de avocati, contracte bancare, contracte de leasing, bilete la ordin sau cec-uri, creditori care isi
pot obtine drepturile prin executare silita, si creditorii posesori ai unor
hotarari judecatoresti. Astfel, o hotarare judecatoreasca  prin care s-a obtinut un drept de natura salariala contra unei institutii publice nu are nici o valoare in Romania, pe
cand chiar inscrisurile sub semnatura privata, cum sunt unele dintre cele
enumerate anterior,  au o insemnatate maxima, putand fi puse in executare oricand.

Faptul de a lipsi  doar pe unii cetateni ai Romaniei
de dreptul de a se bucura de  bunurile obtinute printr-o hotarare judecatoreasca,  respectiv doar pe cei  de detin creante salariale contra
institutiilor publice, in conditiile in care criza economica, invocata ca justificare a masurii, a afectat pe toti cetatenii Romaniei, pe toate persoanele fizice si juridice din Romania: salariati, particulari, societati comerciale,  institutii publice, etc. poate  fi considerata ca avand un scop legitim si ca pastrand un raport rezonabil intre mijloacele folosite si scopul urmarit?

Va decide Curtea Constitutionala din Romania, sesizata cu o eventuala exceptie de necontitutionalitate,  ca aceasta masura este  conforma cu art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si jurisprudenta  Curtii pentru Apararea Drepturilor Omului?

III. Dispozitiile Ordonantelor de Urgenta aratate mai sus, ca si iminenta modificare a acestora, ce se preconizeaza a fi adusa prin legea de aprobare, incalca in mod flagrant si dispozitiile art. 21 alin. 1-3 din Constitutia Romaniei,  privind accesul liber la justitie.

Potrivit jurisprudentei Curtii pentru Apararea Drepturilor Omului, de la Strassbourg, dreptul de a putea recurge la executarea silita pentru respectarea unei hotarari judecatoresti  reprezinta o garantie a dreptului de acces la justitie, consacrat in art. 6 din Conventie: “Dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi” (Immobiliare Saffi împotriva Italiei, Sandor împotriva României)

In Romania acest drept este ingradit prin ordonantele in discutie, desi art. 21 alin.2 din
Constitutia Romaniei prevede in mod expres ca nici o lege nu poate ingradi
exercitarea acestui drept.  Dreptul de acces la o instanta trebuie sa fie efectiv si nu pur teoretic, iluzoriu, cum se intampla in Romania de la adoptarea primei ordonante de suspendare a executarii silite a unor hotarari judecatoresti, respectiv OUG nr. 75/2008.

Prin dispozitii legale neconstitutionale, hotararile judecatoresti sunt transformate  in
hartii fara nici o valoare, drepturile obtinute prin aceste hotarari neputand fi executate  silit vreodata, pentru ca, an de an, executarea silita se  amana.

Curtea Constitutionala, examinand conformitatea OUG. Nr. 71/2009,  cu disp. art. 21 alin.1-3 din Constitutia Romaniei, in considerentele Deciziei aratate mai sus retinea: “Faptul că acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce
lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţă, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea”

Amanarea executarii unei hotarari judecatoresti, devenita executorie in anul 2007 sau 2008, pentru inca 4 ani, prin OUG nr. 45/2010, adica pana in 2014, sau pentru inca 2 ani, cum se intentioneaza in prezent, adica pana in 2016, va putea fi considerata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, sesizata inca din 2009 cu plangeri ale cetatenilor  romani pentru refuzul statului de a executa unele hotarari judecatoresti, ca o durata  rezonabila de executare?

Curtea Constitutionala din Romania, sesizata cu o asemenea obiectie de neconstitutionalitate,  va decide ca este un termen rezonabil de executare a unei hotarari judecatoresti cel  pur teoretic, incalcat pana in prezent de mai multe ori, de 7 sau 9 ani de la data cand a devenit executorie? 

IV. Raportand ordonantele in discutie la prevederile
art. 1 din Protocolul 1  aditional la Conventie, se constata ca,  prin amanarea perpetua a posibilitatii  de fi  executate silit hotararile judecatoresti prin care au fost  recunoscute drepturi salariale, posesorii acestor hotarari sunt lipsiti de dreptul de a se bucura de aceste bunuri.

In considerentele aceleasi Decizii, Curtea Constitutionala retine ca, in ce priveste dreptul de proprietate: “Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în
sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul,
prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi
întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză
punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.”

          Amanarea executarii unei hotarari judecatoresti prin care au fost obtinute drepturi salariale, drepturi ce constituie bunuri in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie,  prin promisiuni anuale de plata, cu prelungirea termenului de executare la fiecare noua promisiune, ajunsa in prezent la  peste 7 sau 9 ani de zile, va fi considerata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in plangerile cu care a fost sesizata, ca fiind o masura de garantare a proprietatii sau una de lipsire in mod ilegal de bunuri, contrara art. 1  alin.1 din Protocolul nr. 1 al
Conventiei?

Care va fi opinia Curtii Constitutionale din Romania?  

Intrebarile din prezentul material se impun cu atat mai mult cu cat Ministerului Justitiei a initiat  un proiect de lege  de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor prin care este  introdusa in sfera abaterilor disciplinare nerespectarea Deciziilor Curtii Constitutionale, fara a face distinctie daca aceste decizii sunt de admitere sau de respingere.

Constitutia Romaniei consacra in art. 21 dreptul fundamental al cetatenilor de a avea acces
liber la justitie iar art. 20 alin. 2 din Constitutie prevede ca in caz de neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. In juramantul depus la
intrarea in profesie, judecatorul din Romania jura sa respecte Constitutia si legile tarii, drepturile si libertatile fundamentale ale omului.

Pentru a nu se ajunge ca judecatorii din instantele din Romania, sub sanctiunea excluderii din magistratura,  sa respecte decizii  contrare Constitutiei si  tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului si sa-si incalce juramantul, iar cetatenilor romani sa nu le fie respectate drepturile fundamentale, Curtea Constitutionala din
Romania trebuie sa dea aceleasi raspunsuri pe care le-ar da (in unele cazuri
chiar le va da) si Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Judecator

Lacramioara Axinte

Tribunalul Botosani

Presedinte al Filialei
Botosani a Asociatiei Magistratilor dinRomania

Independenta justitiei – “experiment” esuat?

Joi, 9 iunie 2011, Ministrul Justitiei  a sustinut o conferinta de presa, in care anunta ca va propune guvernului un proiect de lege privind raspunderea disciplinara a magistraţilor şi consolidarea Inspecţiei Judiciare.

Acest proiect inca nu a fost facut public, ministrul  afrmand  ca  se afla “ în stadiu de finalizare şi corectură şi va fi pus în dezbatere publică cel târziu marţi, 14 iunie”.

Potrivit Ministrului,  actiunea disciplinara impotriva magistratilor va fi exercitata nu de catre  comisia de disciplina, cum prevede Legea 317/2004 in present ( formata din 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători şi, respectiv, 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori) ci de Inspectorul sef al Inspectiei judiciare, Inspectori, Presedintele ICCJ sau Procurorul General al Parchetului de pe langa ICCJ  (in functie de calitatea de judecator sau procuror al celui impotriva  caruia se exercita actiunea disciplinara) precum si  de catre Ministrul Justitiei.

Totodata va fi extinsă sfera abaterilor disciplinare şi se va modifica sistemul de sancţiuni disciplinare.

Dupa parerea mea, atribuirea dreptului de a exercita actiunea disciplinara impotriva unui judecator Ministrului Justitiei reprezinta o grava incalcare a principiului independentei judecatorilor, consacrat in 124 alin.3 din Constitutia Romaniei.

Nu va  putea fi judecator independent acela care va avea de solutionat o actiune in care una dintre parti este o institutie publica, una guvernamentala sau chiar Ministerul Justitiei. Daca solutia pronuntata nu va fi pe placul guvernului, actiunea disciplinara va putea fi promovata de Ministrul Justitiei in scop evident sicanator si de intimidare a celor care vor mai indrazni sa miste in front.

Ministrul afirma ca “în statele europene, ministrul Justiţiei este titular al acţiunii disciplinare, calitate partajată sau nu, în funcţie de sistemul adoptat de fiecare stat. Soluţia din legea noastră din 2004, în care ministrul Justiţiei nu este titular al acţiunii disciplinare este o particularitate în Europa şi a reprezentat o soluţie greşită, care şi-a produs efectele nedorite în ultimii ani în special.” Este o simpla afirmatie, fara nici o valoare, in lipsa dovezilor ca in toate statele Europei, Ministrul Justitiei ar fi titular al actiunii disciplinare pentru judecatori si, prin urmare, Romania ar fi o exceptie.

Chiar daca afirmatia s-ar dovedi adevarata, trebuie examinat contextul in care au fost adoptate cele trei legi ale justitiei, in anul 2004.  Romania se pregatea de intrarea in Uniunea Europeana iar independenta justitiei reprezenta un adevarat calcai al lui Ahile si a fost necesara adoptarea acestor legi pentru ca Romania sa incheie in 2004, in cadrul utimelor 9 capitole de negociere, Capitolul Justitie si Afaceri Interne.

Cu toate ca Romania a aderat la UE la 1 ianuarie 2007 au rămas unele neajunsuri în domeniul reformei în justiţie şi al luptei împotriva corupţiei care au fost considerate ca  ar putea împiedica aplicarea efectivă a legilor, politicilor şi programelor UE. În aceste domenii au fost incluse prevederi speciale în Tratatul de aderare (articolele 37 şi 38 din Tratatul de aderare a României) si Comisia a creat un Mecanism de Cooperare şi Verificare (Decizia Comisiei 2006/928CE din 13 decembrie 2006, JO L 354, 14.12.2006, p. 56) pentru a ajuta România să remedieze aceste neajunsuri şi pentru a verifica progresul măsurat prin cele 4 obiective stabilite pentru reforma justiţiei şi pentru lupta împotriva corupţiei.

In rapoartele anuale al Comisiei, cum ar fi cel din 2008  se arata ca  “Performanţa sistemului judiciar din România este împiedicată de insecuritatea juridică, ce se datorează mai multor factori, inclusiv aplicării neuniforme a legii şi recurgerii excesive la ordonanţele de urgenţă. “

          Pe ministrul justitei  Catalin Predoiu, in functie din 2008, nu l-a preocupat in nici un mod asigurarea mijloacelor financiare si logistice pentru ca sistemul judiciar sa faca fata avalansei de litigii cu care este investit, promovand hei rupist cele patru coduri, despre care nu se cunoaste ce impact vor avea asupra sistemului judiciar, desi atat in Raportul Comisiei din 2009 cat si in cel din 2010, guvernul era trecut cu restanta in acest domeniu.

 Vine insa cu o idee, de-a dreptul retrograda, aceea ca Ministrul Justitiei sa fie titular al actiunii disciplinare pentru judecatori, reintorcandu-ne cu 19 ani in urma, la dispozitia din art. 69 alin.1 din Legea 92/1992 privind organizarea judecatoreasca, potrivit careia : “Actiunea disciplinara, in cazul abaterilor savirsite de un judecator, cu exceptia judecatorilor si a magistratilor-asistenti de la Curtea Suprema de Justitie, se exercita de catre ministrul justitiei, iar in cazul abaterilor savirsite de procurori, actiunea se exercita de ministrul justitiei sau procurorul general.”
   

In legatura cu Inspectia judiciara, potrivit afirmatiilor ministrului, proiectul de lege prevede ca  aceasta va funcţiona în continuare pe lângă CSM, dar va avea personalitate juridică şi va fi ordonator principal de credite, lucrările cu care va fi  sesizată inspecţia vor fi repartizate aleatoriu, iar procedurile vor fi simplificate.

In cadrul unei emisiuni tv, ministrul Predoiu explica de ce  prin acest proiect se intentioneaza ca Inspectia judiciara sa aiba buget propriu, citez: “dorim să aibă o autonomie financiară care se va reflecta oarecum şi în independenţa ei faţă de Consiliu, faţă de alte instituţii, faţă de Ministerul Justiţiei, de ce nu”. 

Daca autonomia financiara este o premisa a independentei, Ministrul Justitiei ar trebui sa raspunda de ce refuza predarea bugetului instantelor catre ICCJ.

 Inspectia judiciara trebuie sa fie independenta chiar si  fata de CSM, de care apartine in prezent si  din punct de vedere financiar, dar instantele trebuie sa fie dependente din punct de vedere financiar de Ministrul Justitiei, de Puterea executiva?  Instantele judecatoresti nu trebuie sa fie independente?

Daca punem alaturi de acest demers al ministrului Predoiu si afirmatia generala facuta de Presedintele Romaniei, de asemeni intr-o conferinta de presa , potrivit careia  ”niciodată justiţia vreunui stat al Uniunii Europene n-a făcut atâta rău ţării pentru care lucrează cât a făcut justiţia română”, cred ca intelegem cu totii ca executivul nu-si doreste cu adevarat o justitie independenta, ci una timorata, care sa raspunda comandamentelor momentului de oportunitate bugetara.

Este Romania stat de drept?

Destul de prompt, Ministrul Justitei, Catalin Predoiu, s-a simtit dator sa dea o replica ambasadorului Olandei la Uniunea europeana, fata de afirmatiile acestuia conform carora Romania nu este stat de drept.
Cum Justitia a devenit vinovatul de serviciu, fiind cea care a facut cel mai mare rau Romaniei, cum s-a exprimat cel mai inalt demnitar al statului intr-o conferinta de presa, ministrul Predoiu s-a grabit sa precizeze ca ambasadorul a confundat reforma justitiei cu statul de drept.
Eu cred ca ministrul nu poate combate argumentat afirmatia ambasadorului decat raspunzand urmatoarelor intrebari:
Poate fi considerat un stat de drept acela in care guvernul hotaraste cand pot fi executate silit hotararile judecatoresti?
Este un stat de drept acela in care reprezentanti ai puterii executive intervin in actul de justitie prin declaratii publice, incercand sa impuna o anumita practica judiciara?
Este un stat de drept acela in care statutul judecatorului a devenit instabil si imprevizibil?
Este stat de drept acela in care drepturile si libertatile fundamentale ale omului pot fi incalcate, prin lege, sub pretextul “securitatii nationale”?