Mostră de profesionalism tehnocrat dată de dna ministru Raluca Prună


Un  alt articol interesant al dlui profesor Valerian Cioclei a apărut pe juridice.ro, articol care demonstrează încă o dată că doamna ministru este paralelă cu domeniul pe care îl păstorește.

În contextul actual, când primul tehnocrat al țării pare să se creadă omul providențial,  cred că profesioniștii în drept mai degrabă scuipă în sân de frica reînvestirii Ralucăi Prună, decât să aștepte cu nerăbdare noi mostre de legiferare și dovezi de „onestitate”, de genul pensiilor de 1 miliard lei vechi sau minciunilor servite pe post de adevăr la CEDO.

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Justiția nu trebuie folosită în discursul public pentru a face apologia îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale


Constituția României în art.1 alin. 3 prevede că  „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.”

Două dintre drepturile fundamentale prevăzute în Constituția României sunt dreptul de vot și dreptul de a fi ales:

 Art. 36 – Dreptul de vot

  (1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.

    (2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

Art. 37 – Dreptul de a fi ales

    (1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).

    (2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României.”

Orice judecător, procuror, ministru, parlamentar și Președintele României, la numirea în funcție sau preluarea mandatului, depune un jurământ, cu mâna pe Biblie, că va respecta drepturile și libertățile fundamentale.

Jurământul pe care îl depune Președintele României este trecut chiar în Constituție, în art. 82 alin. 2: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Așadar, dacă Președintele României a jurat cu mâna pe biblie că va apăra democrația, drepturile  și libertățile fundamentale ale cetățenilor, iar unul din rolurile sale, prevăzute în Constituție la art. 80 alin. 2, este acela de a veghea la respectarea Constituţiei, este absolut inadmisibil ca, în discursul public, dosarele penale din Justiție, fie ele terminate cu condamnări definitive, fie doar în curs de soluționare, să fie folosite pentru a face apologia îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale.

Prin urmare, solicit Consiliului Superior al Magistraturii, care garantează independența Justiției, să comunice Președintelui României că folosirea Justiției în lupta politică, ca pretext pentru a face apologia îngrădirii drepturilor și libertăților fundamentale, este o violare a Constituției și o încălcare a jurământului depus la investitură.

Publicat în Uncategorized | 4 comentarii

În România nici un procuror nu condamnă vreo persoană, iar Justiţia nu este înfăptuită de popor!


Domnul ambasador Hans Klemm, într-un interviu acordat site-ului news.ro, a declarat, referitor la acuzaţiile de plagiat aduse doamnei Laura Codruţa Kovesi: „Ca procuror sef al DNA, a trimis la inchisoare niste oameni destul de puternici. Nu e surprinzator ca are dusmani ca urmare a acestui lucru si cred ca vedeti acest lucru in momentul de fata. Daca exista vreo pata pe activitatea ei, exista autoritati care vor putea investiga si evalua, dar eu o aplaud puternic pentru recordul de succes in a conduce lupta anticoruptie a Romaniei” .

Domnul ambasador ori este într-o gravă eroare, ori dezinformează cu bună ştiinţă!

În România, ca de altfel şi în SUA, un procuror nu poate trimite pe nimeni la închisoare, pentru că legea nu-i dă această putere.

În România, ca de altfel şi în SUA, numai judecătorul este cel îndreptăţit de lege să dispună arestarea şi condamnarea unei persoane.

Declaraţia domnului ambasador este inexactă şi sub alt aspect. Procurorul şef al DNA nu a instrumentat personal nici un singur dosar de corupţie, aşadar eventualele soluţii de condamnare obţinute în instanţă nu i se datorează procurorului şef, ci activităţii desfăşurate de procurorii din subordine.

Revenind la duşmani, este rezonabil să credem că, mai degrabă, procurorii care au instrumentat dosarele de corupţie şi judecătorii care au pronunţat hotărârile de condamnare ar putea fi „duşmăniţi”, nu procurorul şef.

În legătură cu afirmaţia domnului ambasador potrivit căreia „poporul ar trebui să decidă cum trebuie să procedeze judecătorii şi procurorii, pentru a-şi face treaba”, sunt absolut consternată că domnul ambasador crede că în România drepturile şi libertăţile fundamentale nu trebuie respectate, că judecătorii şi procurorii nu trebuie să respecte Constituţia şi legile în vigoare, ci trebuie să se comporte cum vrea poporul.

Cu alte cuvinte, ambasadorul afirmă că în România ar trebui să avem o Justiţie populară, nu una guvernată de lege.

Este absolut inadmisibil ca în anul 2016, la peste 26 de ani de la căderea regimului trecut, ambasadorul SUA să vorbească despre Justiţia populară, care a produs atâtea victime în primii ani de instaurare a regimului de tip sovietic în România.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Despre răspunderea magistraților


Auzim zilnic politicieni și ziariști afirmând că se impune adoptarea unei legi a răspunderii magistraților, pentru că în România toată lumea răspunde, iar magistrații sunt singurii care nu răspund.

Din păcate, cei care ar fi trebuit să apere prestigiul Justiției, mai exact membrii CSM, nici individual, dar nici ca organ  colectiv, nu au ieșit niciodată public să arate care este cu adevărat situația în ce privește răspunderea magistraților.

 Magistrații din România răspund penal,  contravențional, disciplinar și civil, pentru că magistrații nu au imunitate în fața legii.

În ce privește răspunderea penală, este de notorietate deja că unii judecători și procurori au fost condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție. Așadar condamnarea unor judecători și procurori reprezintă dovada indubitabilă că judecătorii care încalcă legea penală sunt trași la răspundere.

În ce privește răspunderea contravențonală, legea nu exclude magistrații de la aplicarea legii contravenționale, astfel încât dacă judecătorul, spre exemplu, încalcă legislația rutieră în ce privește regimul de viteză aplicabil pe anumite sectoare de drum,  acestuia i se întocmește un proces verbal de contravenție și i se aplică sancțiunile contravenționale prevăzute de lege.

În ce privește răspunderea disciplinară, Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prevede că judecătorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei, enumerarea faptelor care constituie abateri disciplinare înșirându-se în art. 99 de la lit.a) până la lit.t).

În legislația românească nu există nici o altă profesie reglementată care să  aibă atâtea fapte considerate abateri disciplinare (20 de fapte).

Dovada că răspunderea disciplinară a magistraților nu este numai pe hârtie, ci ea se aplică, este aceea că, an de an, zeci de judecători și procurori sunt sancționați disciplinar, cu sancțiuni care încep de la mustrare și ajung până la excluderea din magistratură, așa cum rezultă din consultarea site-ului Consiliului Superior al Magistraturii (rapoartele anuale privind starea justiței, comunicatele și hotărârile pronunțate în materie disciplinară).

În ce privește răspunderea civilă, orice judecător sau procuror poate fi chemat în judecată civilă, pentru fapte cauzatoare de prejudicii care nu au legătură cu desfășurarea activității de judecător, spre exemplu, pentru daunele produse vecinului de o inundație provocată  lăsarea unui robinet de apă deschis.

Legea 303/2004 reglementează și răspunderea civilă a judecătorilor și procurorilor  pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Astfel, art. 96 din lege prevede următoarele:

„(1)Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

(2) Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

(3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală.

(4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite  în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

(5) Nu este îndreptăţită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârşirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.

(6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.

(7) După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii.

(8) Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an. „

Așadar, Legea 303/2004 reglementează condițiile în care judecătorul sau procurorul, care a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii, poate fi obligat la plata despăgubirilor plătite de stat.

În concluzie, este absolut fals că judecătorii și procurorii  nu răspund, în cazul în care încalcă legea, și că este nevoie de o lege specială de răspundere a magistraților.

Cei care susțin necesitatea adoptării unei legi speciale de răspundere a magistraților, pentru fundamentarea acestei necesități ar trebui să aducă dovezi concrete referitoare la:

-existența vreunei alte categorii profesionale reglementate, care are cel puțin 20 de fapte prevăzute de lege ca abateri disciplinare;

-existența vreunei alte categorii profesionale care are o lege specială privind răspunderea civilă;

-numărul persoanelor care au fost obligate la repararea civilă a prejudiciilor produse ca urmare a unor erori sau grave neglijențe produse în exercitarea atribuțiilor de serviciu (exemplu: primari, membri în comisiile de aplicarea Legii 18/1991, sau Legea 10/2000, prefecți, miniștri, secretari de stat, șefi de Instituții Publice, ANAF, AJFP, DGFP, alți funcționari, medici, etc).

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Despre propunerea de admitere în avocatură fără examen


În continuarea observaţiilor la propunerile de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, având în vedere recentele luări de poziţie ale barourilor de avocaţi, aş vrea să-mi exprim următorul punct de vedere.

Sunt întru totul de acord cu susţinerile domnilor avocaţi că este necesară realizarea unui echilibru între aspectele ce ţin de protecţia profesiei de avocat şi cele ce ţin de protecţia interesului general.

Consider că nu este în interesul general al societăţii ca în avocatură să intre fără examen orice absolvent de drept, pentru că activitățile de asistență juridică specifice profesiei trebuie exercitate doar de absolvenți care dovedesc că au cunoștințe juridice temeinice.

Mi se pare, însă, că nu are nicio justificare rezonabilă  reticenţa barourilor în ce priveşte admiterea în profesia de avocat, fără examen, a foștilor judecători  care au o vechime în  funcţie de cel puţin 18 ani.

Îmi spunea o colegă, la o întâlnire electorală, că dacă un judecător este calificat, în sensul că a obţinut, prin concursuri și examene, îndrituirea dată de lege să verifice actele întocmite de avocaţi, fie ele în materie civilă sau penală, pentru că pronunţarea unei hotărâri reprezintă o veritabilă  „verificare” a temeiniciei și legalității cererilor redactate de avocați, atunci judecătorul este calificat şi să întocmească actele pe care anterior le-a verificat, ca o expresie a postulatului „cine poate mai mult, poate și  mai puțin”.

Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, care a desfăşurat o cu totul altă activitate, similară, în unele cazuri, cu aceea a consilierilor juridici.

Cu toate acestea, consider că nu este firesc ca în Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor să fie introdusă o reglementare ce priveşte admiterea într-o altă profesie (de fapt în alte profesii, pentru că proiectul vorbește și de: mediatori, notari, executori judecătorești), eventuala posibilitate de admitere a judecătorilor în avocatură, fără examen, putând fi reglementată printr-o modificare a  Legii 51/1995, după consultarea  cu UNBR.

În ce priveşte principiul reciprocităţii, despre care fac vorbire barourile de avocaţi, în sensul ca şi avocaţilor cu o vechime în profesie de cel puţin 18 ani să li se permită să intre în magistratură, fără examen, cu riscul de a-mi atrage numeroase critici, opinez că nu este în interesul general al societăţii, mai exact în interesul menţinerii unui standard ridicat de pregătire profesională a magistraţilor, necesar  unui act de justiţie de calitate, ca intrarea în această profesie să se facă fără examen.

 

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Observații la propunerile de modificare a Legii 303/2004 (II)


VI. În ce privește promovarea în funcții de execuție a judecătorilor la tribunale, tribunale specializate și curți de apel, precum și a procurorilor la parchetele de pe lângă tribunale, curți de apel și Parchetul de pe lângă ÎCCJ, consider că propunerile MJ, de majorare a vechimii necesare pentru promovare, sunt acceptabile dacă se va face o distincție între gradul profesional și promovarea efectivă,  această distincție fiindu-mi sugerată în cursul unei întâlniri la Tribunalul Brașov.

Așadar, consider că art. 44 ar trebui modificat în sensul următor:

Art. 44 – (1) Pot participa la examenul pentru obținerea gradului profesional al  instanţei sau parchetului imediat superior judecătorii şi procurorii care au avut calificativul “bine” sau „foarte bine” la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime: a) 7 ani vechime efectivă în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat şi procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat; b) 10 ani vechime efectivă în funcţia de judecător sau procuror, din care 3 ani vechime efectivă în funcţia de judecător de tribunal sau tribunal specializat sau procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat,  pentru promovarea în funcţiile de judecător de curte de apel şi procuror la parchetul de pe lângă aceasta; c) 12 ani vechime efectivă în funcţia de procuror, din care 2 ani vechime efectivă în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă curtea de apel,  pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(2) La calcularea vechimii efective prevăzute la alin. (1) nu se ia în considerare perioada în care judecătorul sau procurorul a fost detaşat la CSM, MJ sau alte  instituţii din afara sistemului judiciar, a fost membru CSM sau inspector judiciar sau alte perioade de suspendare a raportului de muncă în care nu a funcţionat efectiv în cadrul instanţelor sau parchetelor, cu excepția perioadelor în care a fost detașat la instanțe europene sau internaționale. Perioada în care judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiție se ia în considerare la calcularea vechimii efective prevăzute la alin. (1).

(3) Vechimile prevăzute la alin. (1) și (2) trebuie să fie îndeplinite până la data concursului de promovare.

(4) Consiliul Superior al Magistraturii verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) – (3). „

Totodată, art. 45 trebuie modificat în sensul următor:

„Art. 45 – (1) Judecătorii şi procurorii înscriși la examenul pentru obținerea gradului profesional al instanțelor sau parchetelor imediat superioare, care au obținut media minimă stabilită prin Regulamentul aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, vor fi declarați admiși și au dreptul la indemnizația de încadrare corespunzătoare gradului obținut.

(2) În ordinea descrescătoare a mediilor obținute, pe baza opțiunilor făcute odată cu cererea de înscriere la examen, judecătorii și procurorii declarați admiși vor putea fi promovați efectiv la instanțele sau parchetele pentru care au obținut gradul profesional,  pe locurile vacante anunțate odată cu examenul.

(3) Examenul pentru obținerea gradului profesional se organizează anual.”

Totodată se impune modificarea art. 47 în sensul următor:

” Art. 47 -În termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, Consiliul Superior al Magistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea judecătorilor şi procurorilor declaraţi admişi în gradul profesional obținut, respectiv promovarea efectivă la instanțele sau parchetele superioare.”

VII. În ce privește promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, consider că se impune modificarea art.52 alin. 3 din lege, în sensul că numai judecătorii ce îndeplinesc condițiile de vechime efectivă în funcția de judecător, au gradul profesional de judecător de Curte de Apel și cel puțin 5 ani activitate desfășurată la Curtea de Apel, să se poată înscrie la acest concurs.

Funcția de judecător nu este nici pe departe similară aceleia de procuror, procurorul este avocatul acuzării și dacă unui avocat nu i se permite de lege să fie numit direct din Barou la Înalta Curte de Casație și Justiție atunci nici unui procuror legea nu trebuie să-i permită acest lucru.

Promovarea procurorilor la Secția Penală a ICCJ, cu precădere în cei 6 ani de mandat al actualului CSM, a constituit nu numai un afront imens adus judecătorilor, dar a alimentat și o campanie mediatică negativă, care a condus la o scădere a încrederii publicului  în profesionalismul și imparțialitatea judecătorilor ICCJ.

Prin urmare, propunerea mea pentru modificarea art. 52 alin. 3  este următoarea:

„Pot participa la concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecătorii  care au îndeplinit efectiv cel puţin 5 ani funcţia de judecător la curtea de apel, au obţinut calificativul „foarte bine” la ultimele 3 evaluări, nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar şi au o vechime efectivă în funcţia de judecător de cel puţin 15 ani. Dispoziţiile art. 44 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.”

VIII. În ce privește numirile în funcțiile de conducere la ICCJ, Parchetul de pe lângă ICCJ, DNA și DIICOT consider că se impune excluderea intervenției puterii executive în aceste numiri, majorarea vechimii minime în funcție, dar și instituirea unei proceduri identice pentru numirile în funcțiile de conducere de la ICCJ și parchete.

Astfel, art. 53 alin. 1 ar trebui modficat în sensul următor:

„Art. 53. – (1) Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 4 ani.”

Alin. 2 al art. 53, care prevede că Președintele României poate refuza motivat propunerea CSM, se impune a fi abrogat.

De asemenea, se impune modificarea alin. 6 al art. 53, eliminându-se în mod corespunzător revocarea din funcție de către Președintele României, după cum urmează:

” (6) Revocarea din funcţie a preşedintelui, a vicepreşedintelui sau preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către Consiliului Superior al Magistraturii, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a instanţei, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător”.

Totodată, art. 54 alin. 1 ar trebui modificat în sensul următor:

„(1) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de către Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcţia de procuror și  gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.”

Totodată, alin. 3 al art. 54, care prevede posibilitatea Președintelui României de a refuza motivat numirea în funcțiile de conducere la aceste parchete, trebuie înlocuit în sensul următor:

„În vederea numirii în funcțiile prevăzute la alin. 1 se aplică procedura stabilită la art. 53 alin. (5) – (6).”.

De asemenea, se impune modificarea art. 54 alin. 4  în sensul de a se înlătura revocarea din funcție de către Președintele României, dar și abrogarea alin. 5.

Astfel, art. 54 alin. 4 ar trebui să aibă următorul cuprins:

„(4) Revocarea procurorilor din funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Consiliul Superior al Magistraturii, care se poate sesiza și din oficiu, la cererea adunării generale sau a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător.”

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Observații la propunerile de modificare a Legii 303/2004 (I)


În legătură cu propunerile Ministerului Justiției de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, am câteva observații:

I. Propunerile de modificare a art. 52 sunt vădit neconstituționale.

Astfel, art.125 alin.3 din Constitutia României prevede că: ” (3) Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.”

Totodată, art.132 alin. 3 prevede că: ” (2) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.”

În raport de aceste dispoziții, propunerile de modificare, în sensul că funcția de judecător și procuror nu ar fi incompatibilă cu acelea  „de instruire din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri, a activităţilor didactice de formare şi perfecţionare desfăşurate de instituţiile de pregătire profesională a altor profesii juridice, precum și a funcțiilor ce pot fi ocupate pe baza unor convenții internaționale la care România este parte, ori de  expert, manager de proiect, consilier rezident ori echivalent în cadrul unor programe cu finanţare națională sau internaţională în interesul justiţiei ori în interes științific, exercitarea funcției de judecător sau alte funcții judiciare la instanțe internaționale sau europene ori cea de procuror european delegat, calitatea de membru în comitete internaționale, precum și îndeplinirea unor activități de formare profesională în domeniul juridic ori a unor activități cu caracter științific organizate de Academia Română sau alte instituții de cercetare științifică„, sunt neconstituționale.

Judecătorul în funcție, ori procurorul,  nu poate îndeplini simultan și funcțiile arătate mai sus întrucât Constituția interzice expres aceasta. Judecătorul sau procurorul poate însă fi detașat la instituția națională sau internațională la care urmează să îndeplinească funcția de expert, consilier, consultant, ori la instanța europeană sau internațională, dacă această detașare este aprobată de CSM.

II. Nu înțeleg de ce se impune modificarea art.7 alin. 2, în sensul că declarația dată anual de judecători și procurori referitoare la necolaborarea cu Serviciile de informații ar trebui să fie olografă și nu autentică și de ce precizarea că „se depun și se arhivează la Serviciul de resurse umane.”

Aceste declarații vor rămâne simple hârtii, fără valoare, aruncate într-o arhivă?

În contextul recentelor discuții din presă, dar și îngrijorărilor din interiorul autorității judecătorești, referitoare la „câmpul tactic” și acoperiții din Justiție, cred că se impune modificarea art. 7 alin. 3, dar și introducerea unui nou alineat 31 în sensul următor:

 (3) Declarațiile  anuale, prevăzute la alin. 2, se depun de către judecători și procurori la Consiliul Superior al Magistraturii, iar de celelalte categorii de persoane la Inalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției sau Consiliul Superior al Magistraturii, după caz,  și se  înaintează  Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

(31) Consiliul Suprem de Apărare a Țării verifică, din oficiu, realitatea declarațiilor, iar rezultatul verificării anuale, comunicat pentru fiecare persoană verificată,  va fi atașat la dosarul profesional.”

III. În ce privește modificările condițiilor pentru promovarea la instanțele și parchetele imediat superioare, consider că nici perioada cât judecătorul sau procurorul a îndeplinit funcția de inspector  judiciar sau membru CSM nu trebuie să intre în calculul vechimii efective necesare pentru promovare, celelalte perioade de excludere fiind binevenite.

Totodată, sunt de părere că este absolut necesar ca procurorii din cadrul parchetelor specializate, respectiv DNA și DIICOT, să poată fi numiți la aceste structuri numai după obținerea gradului profesional de procuror  la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie.

IV. În ce privește promovarea pe loc,  am notat o sugestie foarte interesantă, în cursul unei întâniri  avută în turneul electoral pentru alegerile CSM, în sensul că ar trebui făcută o distincție între gradul profesional și promovare, mai exact că fiecare judecător și procuror ar trebui să aibă vocația de a obține gradul profesional al instanței sau parchetului imediat superior, pe baza unui examen, nu pe baza unui concurs, iar promovarea trebuie legată de funcționarea efectivă la instanța ierarhic superioară, pe baza gradului profesional.

Cu alte cuvinte, să fie stabilită o medie minimă pentru obținerea gradului profesional, fără să fie limitate locurile, iar concursul să fie stabilit doar pentru promovarea efectivă.

Ideea este interesantă și ar elimina și tentația unor judecători de a se înscrie, pentru promovarea efectivă, la instanțe îndepărtate, doar pentru că șansele unui rezultat pozitv sunt mai mari, iar după promovare se înscriu la funcții de conducere la instanțele de domiciu, doar pentru a evita să ajungă la instanța la care au promovat efectiv.

Totodată judecătorii și procurorii ar fi stimulați să se pregătească pentru un examen care poate fi luat, spre deosebire de modalitatea actuală de promovare pe loc, care a devenit aproape imposibilă, descurajând judecătorii și procurorii să se înscrie.

V. În ce privește propunerile de schimbare a modalității de desfășurare a examenului/concursului de promovare, consider că introducerea unei probe „având ca obiect evaluarea unor acte întocmite de candidaţi în ultimii 3 ani, inclusiv la instituțiile unde au fost detașați sau delegați”, dincolo de faptul că este inadmisibil ca actele supuse evaluării să nu fie hotărâri judecătorești, ori rechizitorii sau ordonanțe ale procurorului, este discutabilă, lasă loc subiectivismului, astfel încât examenul nu va mai îndeplini condițiile de obiectivitate, absolut necesare unui examen sau concurs.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu