Despre încălcarea drepturilor avocaților


Astăzi, pe site-ul juridice.ro a fost publicată o scrisoare deschisă pentru drepturile avocaților, prin care domnul avocat Antonie Popescu solicită Consiliului Baroului București adoptarea unui punct de vedere, eventual și a unei forme de protest, față de practica unor  parchete și secții de poliție de a deposeda avocații de telefoane, tablete și laptopuri, care rămân în custodia jandarmilor ce asigură paza acestor instituții.

 Am văzut prin filme, dar am citit și prin comunicatele de presă ale DNA, că acest „mod de operare” este specific celor care încalcă legea, pentru a nu exista niciun pericol de a fi devoalat comportamentul ilicit al persoanelor care se întâlnesc într-o anume locație.

Cred că este inacceptabil ca instituțiile, care se ocupă cu strângerea probelor împotriva celor care încalcă legea, să aibă un asemenea comportament ilegal fața de avocați, după cum nu mi se pare acceptabil acest comportament nici față de martori sau orice altă persoană aflată în stare de libertate, asemenea abuzuri grosolane fiind specifice doar regimurilor totalitare.

Nu știu de când dăinuie această „practică”, nici dacă este majoritară, cum pretinde domnul avocat, dar chiar de ar fi și izolată, mi se pare că abia această situație ar impune, de îndată, luări de poziție unitare, la nivelul tuturor barourilor, spre deosebire de recentele luări de poziție, fără nici o miză cu adevărat serioasă, referitoare la propunerea legislativă de admitere în barou a foștilor judecători și altor juriști, cu vechime în profesie de cel puțin 18 ani.

Miza acestui demers de apărare a drepturilor avocaților mi se pare deosebit de importantă întrucât avocații, prin activitatea de asistență juridică, promovează şi apără drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanelor pe care le asistă sau reprezintă și ar putea fi pusă întrebarea firească: dacă nu reușesc să-și apere propriile drepturi, cum ar putea să apere drepturile altora?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s