Ministerul Justiției nu respectă hotărârile judecătorești


Mai zilele trecute, Ministrul Pîslaru  (de la min.29) afirma că magistrații, printr-o interpretare abuzivă a dispozițiilor OUG nr. 20/2016, ar solicita majorări salariale de 18 % (absolut fals, întrucât nici un judecător sau procuror nu a solicitat majorări salariale), raportându-se la hotărâri judecătorești individuale, care produc efecte doar între părțile care s-au judecat.

Adevărul este însă că, în România, Ministerul Justiției nu a respectat nici  hotărârile judecătorești rămase irevocabile în care a fost parte.

Astfel, deși mai mulți judecători dețin hotărâri judecătorești rămase irevocabile, prin care ordonatorii de credite secundari sau terțiari au fost obligați, alături de ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, să plătească indemnizațiile magistraților calculate cu indexarea prevăzută de OUG nr. 10/2007 și pentru viitor, precum și consemnarea în carnetele de muncă a indemnizațiilor astfel calculate, aceste hotărâri nu au fost puse niciodată în executare de către Ministerul Justiției așa cum obliga dispozitivul.

Mai exact, de la data rămânerii irevocabile a acestor hotărâri indemnizațiile judecătorilor nu au fost calculate, lună de lună,  cu includerea indexării prevăzute de OUG nr. 10/2007, nu s-au înscris în carnetele de muncă și nici nu s-au emis ordine de salarizare in baza acestor hotărâri, ci au fost calculate, doar până la 31 decembrie 2009, diferențele dintre drepturile plătite efectiv și cele cuvenite în baza hotărârilor, diferențe care au fost plătite eșalonat în  perioada 2012-2015.

Cu alte cuvinte, nu numai că nu am beneficiat lună de lună de indexarea prevăzută de OUG nr. 10/2007, deși aveam dreptul acesta recunoscut chiar de la pronunțarea hotărârilor, dar nici măcar nu au mai fost calculate,  după 31.12.2009,  ca diferențe  dintre drepturile efectiv plătite și cele cuvenite.

Din câte cunosc, în alte sectoare bugetare hotărârile judecătorești, prin care ordonatorii de credite au fost obligați să plătească și pentru viitor anumite drepturi sau sporuri, au  fost executate în mod corespunzător, în sensul că s-au plătit lună de lună drepturile stabilite prin hotărâri judecătorești, după data la care hotărârile au rămas irevocabile, și s-au plătit eșalonat, în baza OUG succesive de eșalonare, doar diferențele calculate până la data punerii în plată lunare.

În baza acestor hotărâri judecătorești, prin care s-a recunoscut magistraților dreptul la indexarea prevăzută de OUG nr. 10/2007, foarte puțini judecători au contestat ordinele de salarizare emise de Ministrul Justiției, solicitând ca indemnizația de încadrare să aibă ca bază valoarea de referință sectorială calculată cu includerea indexării.  Acești judecători, în baza noilor hotărâri judecătorești, rămase definitive, de la data emiterii ordinului de salarizare beneficiază lună de lună de această indexare.

Asociațiile profesionale ale magistraților, judecătorii și procurorii semnatari ai Memoriului pentru aplicarea nediscriminatorie a OUG nr. 20/2016, ordonanță al cărei scop a fost tocmai înlăturarea inechităților din sistemul de salarizare al personalului plătit din fonduri publice, au solicitat ca Ministrul Justiției să aplice acest act normativ  și judecătorilor, pentru că, până la data semnării Memoriului, Ministrul Justiției nu emisese nici un ordin de salarizare în baza acestei ordonanțe, deși existau și alte inechități rezultate din aplicarea legilor de salarizare anuale, necorectate prin hotărâri judecătorești.

Asociațiilor profesionale ale magistraților, judecătorilor și procurorilor semnatari ai memoriului li se pare inacceptabil să existe diferențe între indemnizațiile stabilite prin ordine de salarizare semnate de aceeași persoană, Ministrul Justiției, pentru judecători cu același grad profesional, aceeași vechime în magistratură și aceeași vechime în muncă, sau între judecători și procurori aflați pe același palier profesional, aceeași vechime în magistratură și aceeași vechime în muncă.

Prin urmare, încercarea Ministrului Pîslaru de a ne denigra public, prezentându-ne ca persoane fără scrupule, de rea credință, care, printr-o interpretare abuzivă a OUG nr. 20/2016, am solicita să ni se majoreze salariile, în mod mincinos prezentate de ministru, de peste 10.000 lei, când Guvernul abia reușește să adauge în plus la salariul asistentului social 100 de lei, mi se pare absolut nedemnă și are ca scop revărsarea unui val de ură asupra magistraților, pentru a acoperi adevărul că Ministerul Justiției  nu a respectat și nu respectă hotărârile judecătorești, dar și  incapacitatea Gvernului României de a gasi resursele financiare necesare înlăturării tuturor inechităților salariale  din sistemul public.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ministerul Justiției nu respectă hotărârile judecătorești

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s