De ce s-a prăbușit încrederea românilor în Justiție?


         O știre de presă titrează că, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Comisia europeană in perioada 21-31 mai 2016,  increderea românilor in Justitie si sistemul judiciar a scăzut cu 13 % față de anul 2015, mai precis, aproximativ  60%  dintre intervievați  au declarat că au tendința de a nu avea incredere in Justiția din Romania.

                Explicațiile acestei scăderi, în contextul special din România,  în care, potrivit altor sondaje de opinie interne, DNA-ul pare să se bucure de o încredere foarte mare, este cel puțin ciudată.

         Cu toate acestea, fără să punem  la îndoială veridicitatea informației și nici  seriozitatea realizării Eurobarometrului,  cred ca am putea, obiectiv privind rezultatul, să identificăm cel puțin câteva cauze.

  1. Campania mediatică agresivă practicată de D.N.A.

         În condițiile în care presa este anunțată despre dosarele de urmărire penală instrumentate de DNA, suspectii sunt reținuți și prezentați judecătorului cu propunere de arestare preventivă,  după ce sunt plimbați în catușe în fața camerelor de luat vederi ale televiziunilor, iar uneori propunerile sunt respinse fără a se lua față de suspect nici o altă măsură preventivă, ori după o perioadă de arestare preventivă nu se mai întamplă nimic în dosarul prezentat cu mare pompă, ori prejudiciul,  inițial prezentat în comunicatul de presă, este in mod drastic diminuat în rechizitoriu  sau persoane arestate preventiv sunt ulterior achitate definitiv, in mod  firesc cetățenii  vor declara că mai degrabă  nu au încredere in justiție și sistemul judiciar.

        Dacă DNA ar urmări în principal strângerea probelor  necesare pentru aflarea adevarului în dosarele pe care le instrumentează și  respectarea drepturilor procesuale ale persoanelor cercetate, în loc să urmărească inocularea în opinia publică a ideii că persoanele cercetate  sunt vinovate, inainte de se fi pronunțat împotriva acestora o hotărâre definitivă de condamnare,   o eventuala achitare nu ar mai fi atat de pregnant considerată ca un eșec al DNA sau  ca o eroare a instanțelor.

  1. Lipsa de voință a CSM de a sesiza Inspecția judiciară cu verificarea cazurilor prezentate in media drept încălcări flagrante ale normelor de procedură, în special cele referitoare la dreptul părților la apărare sau de nerespectare a  interdicțiilor și incompatibilităților, precum si incapacitatea acestuia de a sancționa aceste încălcări.

        Actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a fost preocupat de un act judiciar de calitate, fie el realizat de procurori, fie de judecători, ci  doar de limitarea dreptului de exprimare al politicienilor și  de „apărarea reputației  și independenței sistemului judiciar”, demers fără absolut niciun rezultat practic, din moment ce încrederea cetățenilor in justiție si sistemul judiciar a scăzut atât de mult.

  1. Dubla măsură a Ministrului justiției, Raluca Prună, în ce privește numirile la vârful DNA și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, confirmată, în mod regretabil,  ca fiind corectă  de Consiliul Superior al Magistraturii.

        Consider că reinvestirea “automată” la șefia DNA a doamnei procuror Laura Codruța Kovesi, în condițiile în care aceasta a mai deținut anterior și două mandate de procuror general al PICCJ, fără a da posibilitate și altor procurori să-și depună candidatura, a adus deservicii majore atât în interiorul siistemului, dar și în ce privește încrederea publicului în procurori. Dacă în România există doar un singur procuror suficient de profesionist care să poată fi numit într-o funcție de conducere, atunci cum poate cetățeanul de rând să mai aibă încredere că dosarul de urmărire penală, în care figurează ca parte, va fi soluționat cu profesionalism de un alt procuror.

        Așa se  explică și de ce aproape toată lumea, nemulțumită de vreun funcționar  sau de vreo instituție a statului, declară vehement că va face plângere la DNA, ca și când nu ar mai exista și alte căi legale sau  alte structuri de parchet în România.

  1. Numirea la Curtea Constituțională a fostei Președinte a ICCJ consider că a contribuit de asemenea, într-o anumită măsură, la scăderea încrederii în justiție.

         Această numire a fost  percepută ca o recompensă   pentru declarația publică prin care asigura procurorii DNA că este partenerul lor de nădejde, cel puțin nepotrivită pentru orice judecător care trebuie să fie imparțial, dar și pentru declarațiile prin care și-a exprimat, adesea, părerea despre inițiativele legislative ale Guvernului sau proiectele de legi inițiate de Parlament, deși un judecător în funcție este chemat să aplice legea, atribuția de legiferare aparținând unei alte puteri în stat, sau cele referitoare la  decizia cetatenilor de a vota la alegerile locale primari care au dosare penale .

  1. Condamnarea definitivă a unor judecatori pentru luare de mită, confirmându-se astfel părerea că, uneori, Justitia, în loc să fie independentă și imparțială, este “cointeresată”, consider că a contribuit de asemenea la scăderea increderii.
  1. Urmărirea penală a procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, arestarea preventivă și trimiterea în judecată a procurorului șef DIICOT, arestarea preventivă a unui procuror din DNA care a instrumentat în trecut un dosar prezentat, atât de media dar și de DNA, ca un mare success al luptei împotriva corupției, cred că au fost în măsură să zdruncine serios încrederea în sistemul de justiție românesc, deși ar fi putut să reprezinte și un semnal că sistemul începe să se curețe din interior.
  1. Existența unor disfuncționalități între poliția judiciară specializată în combaterea criminalității organizate și procurorii din structura DIICOT, nerezolvată prompt și optim de fosta conducere (cazul Traian Berbeceanu), ar putea fi o altă cauză.
  1. Confirmarea de către Curtea Constituțională că supravegherea tehnică a unei persoane de către alte organe specializate ale statului, înafară de procurori, organe de cercetare penală sau lucrători specializați din cadrul poliției, încalcă prevederile constituționale referitoare la statul de drept.
  1. Dezamăgirea justițiabililor, dar și a avocaților, că intrarea in vigoare a noilor coduri nu a schimbat aproape nimic in “mersul justitiei”: luni in șir de asteptare până la fixarea primului de termen de judecată, listele de ședințe cu zeci de dosare și cateva ore de așteptare până la strigarea cauzei, uneori câteva luni până la   comunicarea hotărârii (în materie civilă) sau o mulțime de articole neconstituționale (în materie penală).

        Fostul ministru al Justitiei Cătălin Predoiu a prezentat noul Cod de procedură civilă  ca o “oportunitate pentru accelerarea judecatilor, simplificarea procedurilor, unificarea jurisprudentei si reducerea costurilor proceselor, pentru justitiabili si pentru stat “, dar absolut niciunul dintre aceste deziderate nu a fost realizat.

        Cel puțin în ce privește costurile pentru stat, acestea cred că au crescut considerabil prin introducerea etapei scrise, prealabile fixării primului termen de judecată, dar și prin comunicarea hotărârilor definitive.

        În ce privește cercetarea procesului civil în camera de consiliu, aplicarea acestor noi dispoziții a fost prorogată succesiv, astfel încât, nici la 3 ani de la intrarea în vigoare a Noului cod de procedură civilă,  nu se aplică și nu au nici o șansă de aplicare nici în viitorul apropiat, din lipsa infrastructurii necesare.

        Numărul ridicat de cauze pe care le are de soluționat un judecător face imposibilă și citarea părților la o anumită oră, ori soluționarea cauzelor într-o perioadă de timp mai scurtă sau respectarea termenelor de redactare a hotărârilor.

        De asemenea, deși în noul Cod de procedură penală s-a introdus, cu valoare de principiu,  separarea funcțiilor judiciare, din cauza numărului mic de judecători, funcțiile judiciare sunt exercitate de un singur judecător, care, într-o cauză îndeplinește funcția de judecător de drepturi și libertăți, într-altă cauză este judecător de cameră preliminară, iar în altele este  judecătorul fondului.

        Prin urmare, lipsa specializării judecătorilor pentru o anumită funcție judiciară este de natură să afecteze calitatea hotărârilor penale, expunând părțile unui risc de eroare judiciară, cu consecința firească a scăderii încrederii în Justiție.

        În concluzie, scăderea încrederii cetățenilor români în Justiția și sistemului judiciar din România consider că are cauze multiple, cele mai multe ținând de chiar interiorul sistemului.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la De ce s-a prăbușit încrederea românilor în Justiție?

  1. Poate va sunt de folos aceste opinii din vremea cand eram membru al CSM: http://www.georgianaiorgulescu.ro/?page_id=148
    Mult succes va doresc!

    Georgiana Iorgulescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s