Despre sistemul judiciar si bunul simt


Situatia generala din instantele si parchetele din Romania este foarte departe de a fi ideala.

Mai adaug ca   noi, judecatorii, procurorii si personalul auxiliar, suntem tratati de catre  diriguitorii sistemului de justitie cel putin cu indiferenta daca nu cu dispret si, in lumea aceasta plina de nesimtire, noua ni se cere sa dam exemplu de bun simt, calcand peste principii de drept.

Ma intreb insa de ce, din acelasi bun simt, nu s-a propus modificarea reglementarii privind pensiile speciale astfel  incat doar judecatorii si procurorii care au indeplinit efectiv aceasta functie timp de 25 de ani, cu excluderea perioadelor cat a fost detasati in locuri caldute, sa beneficieze de aceasta pensie?

Este de bun simt ca cel ce a stat detasat 12 ani din 25, poate chiar in alte ministere decat cel al Justitiei,  si mai are vreo 10 ani lucrati intr-un consiliu local, sa beneficieze de pensie de serviciu?

Este de bun simt ca asimilatii sa beneficieze de pensie de serviciu? Plimba 3 hartii  25 de ani si gata, vor avea o pensie egala cu a judecatorului care a avut in maini  mii de destine umane, cu judecatorul care a fost obligat, an de an, sa solutioneze tot mai multe dosare, sa aplice o legislatie  in permanenta modificare si chiar absolut incoerenta, cu judecatorul care, fara a primi nici un leu in plus la salariu, a lucrat mai mult de 8 ore pe zi si  in week-end, cu judecatorul care a fost chemat de-acasa noaptea pentru a solutiona o propunere de arestare preventiva, lasandu-si copii in grija vecinilor?

Este de bun simt ca indemnizatia neta a procurorului, subordonat ierarhic ministrului justitiei,  care face propunerea de arestare preventiva a unui inculpat acuzat de coruptie sa fie dubla fata de cea a judecatorului, independent de data aceasta, care solutioneaza propunerea procurorului printr-o hotarare judecatoreasca?

Este de bun simt ca pensia unui fost judecator sa fie mai mare decat indemnizatia neta obtinuta de un judecator in functie?

Nu uitati ca pentru o ucidere din culpa, chiar daca s-ar retine si culpa concurenta a victimei, un judecator sau procuror este demis din functie. Alti functionari ai statului pot ramane bine merci in functie.

Pot sa-mi atrag antipatii nenumarate, eu spun ceea ce cred, ca aceste propuneri, pe care majoritatea le numesc „de bun simt”, sunt pur propagandistice, nu vor avea nici un efect benefic asupra sistemului, evident nici asupra judecatorilor cinstiti, care, chipurile, vor fi „aparati”.

Si poate sunt eu nesimtita, dar nu mi se pare nici macar de bun simt ca o intreaga activitate de 25 de ani sa fie prezumata ca fiind corupta sau necorespunzatoare din punct de vedere disciplinar doar pentru ca la un moment dat din aceasta cariera s-a calcat pe bec.

Si judecatorul care a fost condamnat pentru o infractiune de coruptie va putea fi reabilitat, iar reabilitarea inlatura orice decaderi si interdictii, astfel incat are dreptul de a participa din nou la examenul de admitere in magistratura.

Noi, cei fara prihana, il vom anatemiza pentru totdeauna, ii vom respinge candidatura, chiar daca este reabilitat, pe motiv de bun simt?

Sub umbrela „bunului simt” putem face orice?

Sunt convinsa ca multi dintre cetatenii acestei tari ar putea caracteriza „de bun simt” ceea ce a declarat un om politic zilele trecute, cum ca judecatorii care amana dosarele de mare coruptie, aflate la ICCJ, trebuie dati imediat afara.

Vom propune legiferarea unei asemenea masuri „de bun simt”?

Si bunul simt are o limita, dupa parerea mea, sau, poate mai corect spus, ceea ce astazi este de bun simt s-ar putea ca maine sa nu mai fie.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în judecator, Justitie, raspundere magistrati. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Despre sistemul judiciar si bunul simt

  1. balbeck zice:

    http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-10486045-politisti-instructori-elevi-condamnati-inchisoare-dosarul-permiselor-ilegale-din-bucuresti.htm
    Nu puteam sa nu scriu si eu un articol despre asta,dar oamenii ii injura pe magistrati si eu nu pot sa sterg acele comentarii rautacioase,pentru ca e democratie.

  2. balbeck zice:

    csm si dna varza…nu stiau ca nu au voie sa perchezitioneze locuinta unor oameni cu imunitate?Procurori si judecatori varza….
    Morar si tot csm-ul sa-si dea demisia.
    Daca in csm sunt specialisti,eu sunt leonardo di caprio.

  3. balbeck zice:

    De ce luare de mita e pedepsita mai aspru decat tentativa de omor la noi?Nu pot sa inteleg logica magistratilor.Ce mare lucru sa pui sechestru si sa recuperezi valoarea mitei?De ce mai trebuiesc si atatia ani de inchisoare?Omul ala isi pierde si functia.Dupa ce iese, trebuie sa-si caute loc de munca.Are cazier si nu-l angajeaza nimeni.E posibil sa-l paraseasca si nevasta.Ce rol are justitia?Sa nenoroceasca oameni pe viata cenzurat.

  4. balbeck zice:

    Un pedofil a fost condamnat la 16 ani.Poate ca a fost pedepsit prea aspru tinand cont de faptul ca unii criminali primesc mai putin.
    @Ce batai dadeau profesorii pe vremuri.Acum,daca un profesor urecheaza un elev,risca inchisoare.
    @Un judecator arestat,pentru ca a fugit de la locul accidentului.A accidentat un copil de 3 ani.Cred ca omul a fugit ca sa nu fie linsati de parintii copilului,care erau CENZURAT.Daca anunta politia si se prezenta la sectia de politie,tot fugar era?In mod normal nu ai voie sa parasesti locul accidentului,decat cu aprobarea politistului.Dar daca te linseaza aia,ce faci?Stai sa te omoare?Nu fugi?
    Mi se pare aberatie,daca fugi de la locul accidentului, sa insemne 2-7 ani,la fel ca uciderea din culpa.Chiar nu vede nimeni ca avem legi idioate?

  5. balbeck zice:

    E ceva ciudat totusi in cazul judecatorului arestat.A avut aprobarea politistului sa plece de la locul accidentului.Omul s-a dus la spital.De acolo l-au luat pe sus procurorii.Nu mai inteleg….de ce a fost arestat?

  6. balbeck zice:

    Judecatorul eliberat de curtea de apel…ma mir….
    10 indivizi cu pusti,cu arbalete,cu pistoale nu au fost arestati.Isi facusera si politgon de tragere.Ar fi prejudiciat statul cu 3 milioane lei si 100.000 euro.Urmeaza curtea de apel…macar pentru prejudiciu sa fi fost arestati…altii sunt arestati pentru 50 lei.

  7. balbeck zice:

    Un individ deosebit de periculos a batut un om.E acuzat de tentativa de omor.Incadrarea e cel putin….
    a stat 20 zile in arest preventiv.Concureaza maine la olimpiada,la judo,la 100 kg.Poate aduce aur….poate am pretentii prea mari de la el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s